Răzvan Cadar, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, vorbeşte despre importanţa instituţiei în viaţa arădenilor.
Jurnal Arădean: Domnule vicepreședinte Cadar, este aproape de final anul 2022. Cum a fost acest an, din perspectiva CJA?
Răzvan Cadar: Suntem bucuroși că și în acest an, marcat de dificultăți, am reușit să creștem ritmul investițiilor. Este anul în care am făcut pași decisivi spre cele mai mari proiecte al Consiliului Județean Arad: drumul expres Arad – Oradea și centura de sud-est. Sunt cele mai mari investiții atât prin sumele investite, peste două miliarde de euro pentru drumul expres și 308 milioane de lei pentru centura de sud-est, din fonduri europene, cât și prin impactul pe care îl au asupra economiei și asupra vieții oamenilor.
JA: În ce fel influențează aceste investiții viața oamenilor obișnuiți?
R.C.: Primul aspect este cel legat de trafic. Drumul expres Arad – Oradea asigură o legătură rapidă între cele două mari orașe și între autostrăzi, culoarul IV Nădlac – Sibiu și Autostrada Transilvania. În plus, funcționează ca și centuri de ocolire pentru Chișineu Criș, Șimand, Zimand și Arad, unde dublează centura din cartierul Gai. Centura de sud-est creează o legătură rapidă între autostradă în Aradul Nou și DN 7, dincolo de Vladimirescu, depășind bariere care afectează traficul, prin podul peste Mureș și pasajul peste calea ferată. Prin cele două investiții, Aradul va închide inelul de circulație în jurul municipiului, un obiectiv important. Șantierele presupun crearea de locuri de muncă în construcții și sprijin direct pentru economia locală, prin achiziționarea de materiale de construcții. Drumurile rapide și legăturile sunt esențiale pentru economia județului, care va crește, iar efectul va fi pozitiv pentru angajați, pentru bugetele locale. Este un complex de efecte pozitive, care influențează în bine viața oamenilor.
JA: Ce ne puteți spune despre investițiile în drumurile județene? Până la urmă, pentru zeci de mii de oameni sunt poate mai importante decât cele două mari proiecte amintite…
R.C.: Așa este. Suntem conștienți că este încă mult de lucru pentru refacerea și întreținerea rețelei de drumuri județene, dar trebuie să remarcăm progresele mari realizate până acum. După multe probleme, birocratice și juridice, suntem aproape să încheiem drumul Arad – Șiria – Pâncota – Buteni. În 2020 am finalizat Sintea Mare – Șepreuș (14 km), Pecica – Turnu (9,8 km), Sântana – Sintea Mică (aproximativ 10 km), Grăniceri – Pilu (6,6 km), Zăbalț – limită de județ Timiș (3,5 km), Șofronea – Zimand Cuz (5,7 km), Târnova – Tauț (9 km), Sânpetru German – limită de județ Timiș (aproape 7 km) și 34 km de covoare asfaltice, în total peste 100 km drumuri. În 2021 am finalizat Nădab – Seleuș (18,8 km), Gurahonț – Dieci – Buteni (22,2 km) și reparații la Julița – Mădrigești. Anul acesta am finalizat Curtici – Macea – Sânmartin (8,6 km) și avem în execuție Sânmartin – Șimand – Olari – Caporal Alexa (23,28 km), Arad – Șiria – Pâncota – Târnova – Buteni (61,2 km), Bârsa – Moneasa ( 21,4 km), Socodor – Nădab (4,8 km), Sânmartin – Socodor (11,6 km), Dieci – Dezna (11,3 km), Lipova – Șiștarovăț – Cuvejdia (22,1 km), un calcul arată că lucrăm pe 155 de km de drumuri. Bineînțeles că pregătim alte investiții în drumuri, aflate în diferite stadii. Avem un contract atribuit pentru Mâsca – Măderat – Arăneag (11,5 km), se fac exproprieri la Vladimirescu pentru drumul prin combinat între DN 7 și drumul județean 682 C (3,5 km), s-a finalizat proiectul tehnic pentru Mișca – Apateu – Berechiu (20 km), Șepreuș – Cermei (7 km), Cermei – limită de județ Bihor (15,9 km), Seleuș – Șicula (6,3 km), Cermei – Beliu (10 km), se lucrează la documentație pentru Șicula – Gurba – Cermei (14,5 km), Zerind – Vărșand (16 km), Lipova – Neudorf (5,7 km), Birchiș – limită de județ Timiș (16 km), Felnac – limită de județ Timiș (13 km), Tauț – Camna – Luguzău (5,8 km), Mocrea – Chier – Târnova (12,3 km), Sâmbăteni – Ghioroc (4,1 km), Peregu Mare – Peregu Mic (3 km), Fântânele – Tisa Nouă – Cruceni (8,3 km), Petriș – limită de județ Hunedoara (18,29 km). Există o strategie bine definită, pe care o finanțăm din toate sursele posibile, fonduri europene în primul rând, programe guvernamentale și fonduri proprii.
JA: Putem spune că strategia pe drumuri este principala componentă a activității CJA?
R.C.: O componentă majoră, nu neapărat principala. Consiliul Județean este o instituție tot mai importantă pentru viața oamenilor. Prin implicarea președintelui Iustin Cionca, am preluat aproape exclusiv dezvoltarea sistemului de sănătate, cu o contribuție pe care o așteptăm și din partea Primăriei Arad. Există o strategie ambițioasă pentru construirea de noi spitale, planurile sunt ambițioase, am solicitat prin PNRR fonduri în valoare de 800 de milioane de lei pentru un complex Matern-Pediatrie nou, un centru de radioterapie şi o secţie de cardiologie ultramodernă. Suntem o prezență decisivă pentru susținerea evenimentelor culturale în tot județul și menținerea tradițiilor locale. Recent, Aradul a fost colorat de Parada Portului Popular, care confirmă această tendință. Suntem parteneri și în proiecte mai noi, adresate tinerilor, care creează tradiții, cel mai bun exemplu fiind Ghioroc Summer Fest care atrage în fiecare vară zeci de mii de participanți. Asigurăm un cadru de dezbatere pentru proiectele și strategiile locale, în parteneriat cu Guvernul. Încet, dar sigur, Consiliul Județean se transformă într-un centru de evenimente, cu târguri care pun în valoare ce e bun și frumos în județ, cu evenimente, concerte. Amenajarea frumoasă de Crăciun din fața sediului nostru care atrage oameni și porțile deschise pentru sute de colindători în aceste zile reprezintă o expresie a acestei tendințe prin care instituția noastră crește ca importanță în viața oamenilor.
Trimite articolul
XÎți place să stai pe bani arădenilor la 100 % sa manci și sa bei mine? Cu lumea bună?
Consiliile județene ar trebui desființate și de atribuțiile lor sa se ocupe prefectura, să administreze județul făra președinți vice , consilieri și alți trântori politici.