1. JURNAL ARĂDEAN. Domnule Sergiu Bîlcea, avem bugetele Primăriei și Consiliului Județean, se știu investițiile de anul acesta. Sunteți mulțumit de ceea ce vă propuneți să realizați?
Sergiu Bîlcea. Sunt mulțumit că administrația liberală a reușit să ducă mulți bani către investiții și că vom reuși să pornim câteva proiecte foarte importante pentru arădeni. Pe de altă parte, nu pot să fiu mulțumit când Aradul pierde prin deciziile Guvernului PSD aproximativ 45 de milioane de euro, dintre care 16 milioane doar în municipiul Arad! Dacă acești bani nu erau deturnați spre alte județe, puteam vorbi despre perspective foarte bune, așa încercăm să ne descurcăm cu fonduri mai puține.
2. Să începem cu lucrurile pozitive. Care sunt principalele investiții din acest an?
Sergiu Bîlcea. Pentru că mi-am asumat în cadrul Consiliului Județean Arad problema drumurilor, mă refer în primul rând la aceste obiective. Avem o strategie asumată la începutul mandatului, de a avea drumuri bune în toate zonele județului, cu obiective stabilite corect din punct de vedere strategic, nu politic. Investim doar din fonduri proprii peste 34 de milioane de lei în reabilitarea drumurilor județene în acest an, pe lângă sumele atrase din fonduri europene și guvernamentale. În acest an se va lucra la Neudorf – limită de județ Timiș, Pâncota – Seleuș, Nădlac – Pereg, Dorobanți – Macea și Grăniceri – Pilu. În afară de primul, sperăm să le finalizăm chiar anul acesta. Din fonduri europene și cu o parte de cofinanțare din partea noastră, vom începe să lucrăm la principalul obiectiv pe drumuri pe care ni l-am asumat, Arad – Șiria – Buteni. Tot anul acesta sperăm să începem lucrările la drumurile județene finanțate prin PNDL, Sânmartin –Olari – Caporal Alexa, Bârsa – Moneasa – limită de județ Bihor și Nădab – Seleuș.
3. Despre unele dintre aceste drumuri se discută încă de anul trecut, se știe că s-au obținut bani, oamenii așteaptă să înceapă lucrările. De ce întârzie?
Sergiu Bîlcea. Sunt proceduri greoaie, complicate pentru a ajunge de la obținerea finanțării la proiectare, selectarea constructorului și lucrările propriu-zise. Avem o lege proastă a achizițiilor publice. Constat că parlamentarii PSD și-au asumat că o vor modifica, evident și la presiunea primarilor lor, care se confruntă cu aceleași probleme, dar nu am văzut încă un proiect sau o lege. Înțeleg și împărtășesc supărarea oamenilor…
4. Ce alte obiective își propune Consiliul Județean în acest an?
Sergiu Bîlcea. Administrația locală investește în sănătate sume importante de bani. Consiliul Județean și Primăria Arad au alocat împreună peste 20 de milioane de lei pentru sistemul de sănătate, o sumă impresionantă. Deși consilierii PSD au dorit să tăiem banii alocați pentru cultură, continuăm să susținem evenimentele culturale de tradiție din județ și toate acțiunile care țin de Centenarul Marii Uniri. Va fi un an al afirmării rolului Aradului în Marea Unire, un an al afirmării mândriei de a fi arădean. Tot în acest an începe implementarea proiectului european în valoare de 30 de milioane de euro pentru gestionarea deșeurilor. Obiectivul nostru este să avem un oraş curat şi să aplicăm cele mai moderne standarde pentru protecţia mediului. Suntem unul dintre puținele județe care au închis gropile de gunoi neconforme, care reprezentau o problemă de mediu. Până în 2020, vrem să ajungem la 30% gunoaie colectate selectiv, pentru a proteja mediul şi pentru a refolosi inteligent resursele.
5. Am văzut că sunteți preocupat și de investițiile din municipiul Arad…
Sergiu Bîlcea. Evident, sunt președinte al organizației municipale PNL și vicepreședinte al Consiliului Județean. Arădenii s-au obișnuit deja cu prezența mea la dezbaterea sau derularea unor investiții, ne vom vedea în cartiere și în perioada următoare. În acest an începe unul dintre cele mai importante proiecte, care va schimba fața cartierelor, proiectul de regenerare urbană. Va continua proiectul 100 de străzi pentru Arad, cu un ritm chiar mai bun decât anul trecut. Deja sunt câteva străzi la care se lucrează la înlocuirea bordurilor, când timpul va permite se vor face asfaltări. Alte proiecte majore sunt finalizarea stadionului UTA și a bazinului de polo din Subcetate, ca să enumăr doar câtea dintre acestea.
6. Cu toate acestea, PSD vă critică pentru rezultate slabe și lipsa unor proiecte serioase!
Sergiu Bîlcea. PSD încearcă să mascheze prin agresivitate prestația jalnică la guvernare. Guvernul PSD a tăiat nu doar investițiile și marile proiecte, dar a ajuns să ia măsuri care afectează grav viața românilor. Așa-zisa reformă fiscală se profilează ca un eșec răsunător, aproximativ 2 milioane de români, în special din privat, vor pierde bani după trecerea obligațiilor sociale la angajat. Parlamentarii PSD au votat ca județul Arad să piardă sub diferite pretexte 45 de milioane de euro. Am prezentat pe larg cum a dus guvernarea PSD banii de la Arad spre județe ca Teleorman, Dolj sau Vaslui. Bucureștiul condus de PSD primește un procent mai mare din impozitul pe venit decât restul țării, cu acceptul parlamentarilor PSD, inclusiv al celor din Arad. Proiectele Aradului sunt foarte slab susținute, la alocările prin PNDL suntem pe ultimele locuri din țară. Parlamentarii PSD se laudă că avem finanțare pentru trei drumuri județene, în timp ce unele județe au peste 20, iar Teleormanul lui Dragnea are 9 drumuri finanțate din PNDL! Prestația acestora este rușinoasă și este deja sancționată de arădeni, în ciuda campaniei agresive pe care o orchestrează PSD împotriva administrației locale.
„Va fi un an al afirmării rolului Aradului în Marea Unire, al afirmării mândriei de a fi arădean” Sergiu Bîlcea
Citiți principiile noastre de moderare aici!