Stimate domnule Valentin Voicilă, ca actor al Teatrului Clasic Ioan Slavici din oraşul nostru, ca lider al Revoluţiei din Decembrie 1989, colaborator la Radio Vocea Evangheliei şi poet aţi fost şi sunteţi dedicat întru totul oraşului Arad. Arta dumneavoastră continuă evenimentele din Decembrie 1989: aceeaşi credinţă în libertatea la care omul poate şi trebuie să ajungă, acelaşi clocot în cuvintele menite să topească temniţele fiinţei. Cum se explică deschiderea spre infinit din arta dumneavoastră?
VALENTIN VOICILĂ: Arta mea vine dincolo de timp, din preexistenţă, de când Bunul Dumnezeu , în dragostea Lui, m-a trimis în trup pe acest pământ. Când voi părăsi lumea aceasta, voi continua ceea ce aici am făcut pentru oameni, pentru gloria Domnului. Responsabilitatea mea va fi în raiul lui Dumnezeu, aşa cum El a gândit viaţa mea, a gândit relaţiile mele, a gândit rădăcinile mele, care îşi au, paradoxal, locul în cerul Domnului.
Arta dumneavoastră este generată de o combustie lăuntrică. Ce preţ aţi plătit de-a lungul timpului pentru a clădi cu atâta forţă edificii perene în sufletele receptorilor de frumos?
VALENTIN VOICILĂ: Pentru un violonist, vioara este instrumentul bucuriei lui. Pentru mine, ca actor, trupul meu este vioara mea, la care cânt şi omul meu din lăuntru arde incandescent pentru fiecare moment de dăruire a mea prin artă, fie că este vorba despre o poezie sau despre un personaj. Preţul este nevăzut, preţul este contabilizat de Creator. Noi, actorii simţim la sfârşitul zilei o osteneală plăcută, fericită, pentru că ne-am dăruit semenilor, i-am slujit, le-am adus bucurie în suflet şi ne-am îndeplinit menirea. Este un preţ care nu poate fi contabilizat, este un preţ care ţine de scurgerea vieţii din noi ca într-o clepsidră, de sus în jos şi iarăşi revenind la cer, care ne dă puterea, îndurarea, de a fi proaspeţi, generoşi cu ceilalţi şi să uităm de noi înşine.
Ca actor, aţi dat viaţă mai multor personaje şi aţi clădit în sufletele spectatorilor bucurii, speranţe şi vise. Vă rog să ne vorbiţi despre responsabilităţile pe care şi le-a asumat actorul şi regizorul Valentin Voicilă.
VALENTIN VOICILĂ: Construcţia unui personaj este asemenea unui prunc în pântecele mamei. El va deveni un model pozitiv sau negativ pentru cei care îl vor percepe şi zămislirea lui este foarte importantă. Fiecare personaj are o dimensiune pozitivă şi una negativă. Depinde care latură dorim să fie evidenţiată. Am înţeles că pentru copii, imitaţia este foarte importantă. Ei văd un spectacol şi de foarte multe ori imită personajele. De aceea responsabilitatea regizorului şi a actorului este uriaşă. În ceea ce mă priveşte, iubesc lumina şi personajele care aduc lumină. Chiar şi cele întunecate pot aduce o rază de lumină. Nu cred în întunericul absolut în lumea personajelor şi factorul subiectiv în creionarea personajului e foarte important. Mă gândesc la actorul creator, nu la cel executant. Acesta are responsabilitatea de a construi o lume, un univers.
Arta autentică ne transmite o bucurie înălţătoare. Poate ea să ne tămăduiască de ceea ce este rău în noi?
VALENTIN VOICILĂ: Pentru mine întotdeauna teatrul, poemul, arta au însemnat tămăduire până la un punct. Arta nu poate tămădui. Poate oferi doar o aparentă tămăduire. Tămăduirea poate veni doar din partea Domnului. Atât. Dar arta poate fi un îndreptar spre Creatorul nostru, pentru că El este cel mai mare Pictor, cel mai mare Sculptor, cel mai mare Arhitect al întregului univers. Arta am crezut că mă poate tămădui şi n-a făcut-o, deşi am ajuns de multe ori în impas. M-a liniştit, m-a calmat, m-a mângâiat, dar adânca tămăduire nu mi-a dat-o. Tămăduirea adâncă mi-a dat-o arta din Sfânta Scriptură, Psalmii de exemplu, care sunt încărcaţi de poezie şi care vorbesc într-un mod desăvârşit despre Dumnezeu, cel mai mare Poet. Din textul sacru derivă poezia creştină, poemul creştin, teatrul creştin, filmul creştin. Arta poate tămădui dacă este creştină.
Ce sfat le oferiţi celor care vor să facă din viaţa lor o operă de artă?
VALENTIN VOICILĂ: M-aş bucura să existe astfel de oameni. În primul rând ar trebui să înţeleagă ce este o operă de artă. Cea mai importantă operă de artă este creaţia lui Dumnezeu. Când privesc creaţia lui Dumnezeu, eu văd o operă de artă şi mă imaginez şi pe mine în această operă de artă, aşa cum El a dorit, ca Stăpân al acestui spaţiu, ca dirijor al acestei orchestre de păsări, animale, peşti, frunze, iarbă, dar Dirijor. Sfatul meu pentru cei care vor să facă din viaţa lor o operă de artă este să privească la Cel Care nu a greşit niciodată şi care a pictat în sânge şi prin sânge propria viaţă, la Cel Care a vorbit cum n-a vorbit nimeni vreodată şi care a lăsat urme în muzică, în poezie, în teatru, în film, în sculptură, în nevăzut. E vorba despre preaiubitul Fiu, Domnul Iisus Hristos.
În fiecare individ există un apetit pentru transcendent. În acest scop unii consultă zilnic previziunile astrale sau apelează la alte ştiinţe oculte. Cum putem avea cu adevărat acces la revelaţiile după care însetează sufletul nostru?
VALENTIN VOICILĂ: M-am ocupat şi eu ani de zile de zodii, am crezut în ghicitul în palmă şi în tot felul de semne şi am falimentat. Într-o zi am găsit cartea sfântă, Biblia, care dacă vrei să vorbeşti cu ea, vorbeşte cu tine întotdeauna şi ne transmite o dragoste continuă din partea Creatorului, chiar şi în necazuri şi în nenorociri. Avem o foame şi o sete după Dumnezeu şi încercăm să ne-o satisfacem în diferite moduri. Dacă suntem sinceri cu noi înşine, vom înţelege că fără El, ajungem la faliment şi atunci e bine să apelăm la darul minunat din partea Tatălui nostru Ceresc, Sfânt Scriptură.
Ce eveniment din viaţa dumneavoastră v-a orientat spre Dumnezeu?
VALENTIN VOICILĂ: Revoluţia din Decembrie 1989. Transformarea mea într-o persoană care trăieşte prin şi pentru Dumnezeu a avut loc în urma unei rugăciuni. A fost rugăciunea întoarcerii la Domnu Iisus Hristos în urma unor experienţe dramatice: Ruber Gheza a fost împuşcat în cap în consiliu, doctorul Mircea Şerban a fost spintecat, omorât şi şoferul meu a fost ajutat să moară, nemaiputând să-şi controleze maşina. Au fost trei oameni foarte apropiaţi de mine şi gândul morţii m-a invadat ca o ciumă şi atunci mi-am dat seama că răspunsul este în Biblie, unde ni se spune să ne pocăim de păcatele noastre şi să credem în Domnul Iisus Hristos. Am făcut o rugăciune cu multe lacrimi, cu mult adevăr, cum nu am făcut niciodată – adevărul vieţii mele – şi a avut loc o eliberare teribilă de orice presiune nevăzută a celui rău, de orice angoasă, de orice încercuire, de orice construcţie în întuneric a Diavolului. Pentru că sângele Domnului Iisus Hristos, care ne curăţeşte de orice păcat m-a curăţit, dar m-a şi binecuvântat, m-a ocrotit, m-a îmbrăcat intr-un mod spiritual. Înainte de această rugăciune nu mai puteam să mănânc, mâinile îmi tremurau, nu dormeam noaptea, trebuia să beau ceva tare, să uit momentele teribile din `89. Am fost ameninţat cu moartea de multe ori şi la telefon, şi pe stradă. Eram extrem de expus. Rugăciunea mea a fost sinceră, din toată inima, plângându-mi păcatele şi cerându-I Domnului iertare şi ajutor. Am primit iertare şi ajutor şi trupul meu a devenit puternic, am putut să dorm noaptea, mâinile nu mi-au mai tremurat şi am căpătat un curaj de care mă sperii şi eu câteodată.
Când a început colaborarea dumneavoastră cu Radio Vocea Evangheliei şi cui se adresează intervenţiile dumneavoastră de pe această frecvenţă de radio?
VALENTIN VOICILĂ: Colaborarea mea cu Radio Vocea Evangheliei a început 1995 şi se adresează celor nemântuiţi, care nu îl cunosc pe Bunul Dumnezeu prin Domnul nostru iubit şi scump, Iisus Hristos, dar şi celor care îl cunosc pe Domnul şi care au nevoie de o creştere spirituală. Este o cetate a sufletului meu Radio Vocea Evangheliei pentru că de acolo vorbesc până la marginile pământului, pentru românii de pretutundeni şi îi pot sluji, le pot spăla picioarele din punct de vedere spiritual, adică sunt un rob al lor în limba română şi îi doresc pentru Mântuirorul nostru, Domnul şi Dumnezeu Iisus Hristos şi pentru ţara noastră ca buni străjeri, ca buni robi, ca buni cetăţeni, ca buni luptători pentru libertate şi pentru frumos.
Cum credeţi că ne-am putea cuceri demnitatea printre popoare, astfel încât lupta revoluţionarilor din Decembrie să nu fie în zadar?
VALENTIN VOICILĂ: După Revoluţia din Decembrie `89 am fost primiţi cu braţele deschise în Occident, consideraţi, cum ne spuneau italienii, nostri fratelli. Din păcate în aceşti 25 de ani unii dintre ambasadorii noştri, cetăţenii, au uitat de sângele care a curs în `89, de morala creştină să nu furi, să nu ucizi şi atunci când lucrezi pentru un stăpân, să o faci ca pentru Domnul Dumnezeu. Când ne vom întoarce la morala creştină şi o vom aplica, vom putea merge oriunde în lume şi vom putea lucra, vom putea avea o comunicare foarte bună. Dacă nu, vom fi priviţi ca o ţară bananieră, ca un popor primitiv şi dispreţuit.
În 21 iunie vă sărbătoriţi ziua de naştere. Aţi fost deprins să clădiţi în sufletele spectatorilor edificii perene, oferindu-ne numeroase daruri. Care este, în acest moment, cea mai mare dorinţă care aţi vrea să vi se împlinească.
VALENTIN VOICILĂ: Cea mai mare dorinţă a mea este legată tot de Cel Etern. Mi-aş dori ca El, care este Dumnezeul meu, să fie în fiecare clipă lângă mine, să mă asiste, cum a făcut-o de nenumărate ori, în aşa fel încât să devin mai puternic trecând prin necazuri şi încercări şi anii care urmează să fie ca un zbor şi nu ca o greutate, deoarece anii trecând, trupul începe să nu mai aibă elasticitatea iniţială. Dar dacă Cel Care a făcut totul, Bunul Dumnezeu, este alături de mine, nu mai simt această reducere a eleasticităţii şi a cărnii.
Vă mulţumesc! Pentru că prin arta şi prin lupta dumneavoastră ne-aţi oferit şansa de a călători pe alei de infinit, vă doresc multă sănătate şi bucuria de a vă privi tot mai multe vise transformate în realitate! La mulţi ani!
Citiți principiile noastre de moderare aici!