JURNAL ARĂDEAN: Bună ziua domnule Vlad Botoș. Ne-am făcut deja un obicei din a discuta cu dumneavoastră și am văzut că aveți o comunicare destul de intensă în țară, atât prin pagina de Facebook, cât și prin vizitele pe care le faceți săptămână de săptămână. Mai mult, ați ocupat un loc foarte bun în clasamentul anual al europarlamentarilor, locul 3 la categoria europarlamentarilor noi cu cea mai mare influență în anul 2021? Cum ați reușit să vă împărțiți între toate aceste activități?
VLAD BOTOȘ: Eu vin din mediul privat și sunt obișnuit cu eficiența, cu productivitatea care sunt extrem de importante. Cred că acesta este principalul lucru pe care îl aducem noi, cei din USR, în politică. Chiar dacă ești om politic sau funcționar public, trebuie să fii eficient, altfel irosești nejustificat banii contribuabililor. Călătoresc mult în țară și răspund invitațiilor celor din Diaspora noastră, dar o fac doar la sfârșit de săptămână. În timpul săptămânii sunt la Bruxelles sau Strasbourg și lucrez cu echipa mea la rapoarte, merg la întâlnirile politice atât cu membrii grupului Renew, cât și la întâlnirile oficiale cu alte grupuri politice. Este important să ai conștiința și responsabilitatea muncii pe care o faci. Doar așa poți spera să ai rezultate și să-ți faci treaba pentru ce ai fost ales în primul rând.
JA: Sunteți vicepreședinte în Comisia pentru Dezvoltare Regională (REGI) din cadrul Parlamentului European. Cum ajutați concret România din această poziție?
V.B.: Ca vicepreședinte REGI sunt la curent cu progresele legislative în domeniul fondurilor europene, atât în ce privește PNRR, cât și fondurile structurale. Sigur că teoria de la Bruxelles trebuie transpusă în practică la nivel național. Tocmai aici încerc să ajut eu. Am organizat, voi mai organiza și participa, desigur, la evenimente în care vorbesc cu primarii, cu aleșii locali, în care le explic ce trebuie să facă pentru a accesa fonduri europene. Am organizat chiar și sesiuni de training pentru aleșii locali în care discutăm despre elaborarea strategiilor de dezvoltare, care lasă extrem de mult de dorit în România. Aceste lucruri le fac periodic și cu mediul privat, fiindcă fondurile europene viitoare nu sunt disponibile doar celor din administrația publică locală și națională, ci și celor din mediul privat.
J.A.: Pentru că tot am făcut trecerea la România, cum vedeți acest nou guvern PSD-PNL?
V.B.: Cât am fost la guvernare la nivel național cu PNL și UDMR, am conștientizat că PNL, din păcate, este departe de a fi pregătit pentru reformele pe care le susține public și de care are nevoie România. Este o situație similară cu strategiile de dezvoltare. Nu reușesc să comunice în mod real cu electoratul, să facă analize asupra nevoilor sociale și să caute soluții. Marea majoritate a celor care conduc PNL doar vorbesc despre reforme, despre eficiență în sectorul public, însă, când e de făcut cu adevărat treabă, de a acționa în acest sens, rămân doar vorbele. Sper să reușim să depășim această perioadă gri care se arată la orizont iar România să nu se scufunde iremediabil. Sper să nu avem parte de încă 3 ani pierduți.
J.A.: Tot mai multe voci spun exact același lucru despre Arad. Dumneavoastră cum vedeți șituația din orașul și județul nostru.
V.B: Nu pot decât să constat ceea ce vede toată lumea în jurul nostru. Aradul este lăsat în paragină. Este mare păcat pentru că oamenii și-au pus încrederea în această administrație, în acest primar ales anul trecut. Arădenii sperau că se va schimba ceva. Ei bine, noi, cei din USR putem să pregătim strategia de dezvoltare și putem veni cu idei, cu soluții pentru rezolvarea problemelor Aradului. Facem asta prin consilierii noștri locali zi de zi, care fac o opoziție constructivă. Colegii mei vin cu proiecte concrete și nu critică doar de dragul criticii, așa cum ne-a obișnuit vechea clasă politică, de 30 de ani încoace. Unele dintre aceste proiecte sunt minore și presupun investiții minime sau doar preocupare pentru munca pe care ești plătit să o faci. Sper ca această stare în care a ajuns Aradul și țara noastră să determine cât mai mulți oameni să se implice activ, să iasă la vot la următoarele alegeri și să opteze pentru un primar și o echipă administrativă eficientă, să opteze pentru reforme reale și nu vorbe goale, fără substanță.
„Sigur că teoria de la Bruxelles trebuie transpusă în practică la nivel național. Tocmai aici încerc să ajut eu”
Trimite articolul
XRomânia, trezeste-te și scăpa de îmbuibați ca dobitocul ăsta criminal ce ne vrea sclavi înțepați și cipati!
La cimitir cu trădătorii de neam și criminalii de copii!
-
Noi speram ca gusati umflati si mincinosi ca ăsta sa dispara de la Casa Poporului, din Camere, din Justitie si de la carma si din birourile oricarei institutii, din CE
Cu tine si cu clica ta ,la guvernare, SIGUR, s-ar fi scufundat iremediabil ! Vii iarasi cu minciuni si intoxicari…am mai vazut-o !
-
👍👍👍
Pai ocupa-te tu, boss, sa nu se scufunde! Daca tot esti angajat la PE…. lucra si tu ceva in favoarea noastra.
Afara cu USR-isti din tara! USR-ul a scufundat Romania cum nici un alt partid nu a reusit sa o faca! Aveti pe constiinta miile de morti de COVID din timpul ministresei epilatoare si mai aveti tupeul sa spuneti ca altii au scufundat Romania!
Cu un USR care stie doar de scandal Romania mergea direct in cap. Parca is cipati, au acelasi vocabular, acelasi comportament, aceleasi raspunsuri. Il asculti pe unul ii auzi pe toti.
Ce legatura are titlul cu textul ???
Ati facut un articol in care il pieptanati la greu pe domnul europarlamentar.