Bucureşti. Deputatul arădean s-a pronunţat împotriva interzicerii închiderii caloriferelor, soluţie vehiculată în ultima perioadă. În declaraţia sa politică, arădeanul Măduţa a susţinut necesitatea găsirii unor soluţii constructive care să rezolve problema încălzirii apartamentelor. „Obiectivul de a avea blocuri încălzite uniform şi eficiente energetic trebuie atins prin alt tip de măsuri. În primul rând, societăţile care furnizează agent termic trebuie modernizate, atât în ceea ce priveşte capacităţile de producţie, cât şi în ceea ce priveşte reţelele de transport. De exemplu, la Arad, oraşul din care provin, cetăţenii suportă unul dintre cele mai mari preţuri din ţară pentru Gigacalorie, pentru că aproximativ 50% din agentul termic furnizat se pierde pe drum spre consumator! Autorităţile locale au demarat abia după 10 ani un proiect de reabilitare a reţelelor de transport a energiei, investiţii care nu au deocamdată niciun efect asupra cheltuielilor suportate de populaţie! Arădenii plătesc un preţ mare pentru lipsa de investiţii şi ineficienţa administraţiei locale. Cred că sunt şi alte cazuri similare în ţară.
O altă măsură este reabilitarea termică a blocurilor. Ştiu că de la nivel guvernamental există un sprijin important pentru reabilitarea termică a imobilelor, cred că aceste eforturi trebuie intensificate, pentru a folosi mai eficient energia termică şi pentru a reduce facturile”, a precizat deputatul Flavius Măduța.
În alocuțiunea sa, deputatul a menționat că soluția interzicerii închiderii caloriferelor nu este una care rezolvă problema ci, dimpotrivă, va crea alte probleme. „Cetăţenii care limitează încălzirea spaţiului locativ o fac pentru a se încadra într-un buget restrâns. Ei nu fac faţă cheltuielilor foarte mari şi nu vor să acumuleze datorii. Printr-o astfel de măsură, nu am face decât să sporim mult numărul familiilor care înregistrează restanţe la cheltuieli, să dezechilibrăm societăţile care furnizează agent termic şi care nu vor putea încasa facturile emise”, a mai punctat deputatul colegiului 1 Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!