Deşi iniţial s-a anunţat că se va
închide altă stradă,
autorităţile au decis să
închidă traficul pe Horia,
una dintre cele mai aglomerate artere din
oraş. Accesul auto pe strada Horia va fi
oprit marţi între orele 9-12, pe tronsonul
dintre strada Gheorghe Popa de Teiuş (Biblioteca
Judeţeană) şi Bulevardul
Revoluţiei.
Agenţia pentru Protecţia Mediului în
parteneriat cu Primăria Municipiului
Arad, cu Inspectoratul Şcolar şi cu
Serviciul Poliţiei Rutiere vor organiza
acţiuni educativ-informative la care vor participa
copii de la şcolile şi grădiniţele
arădene. Vor avea loc concursuri şi
întreceri sportive pentru preşcolari şi
elevi, se vor distribui pliante şi alte materiale
informative şi se vor face măsurători de
noxe în condiţii de trafic oprit, care vor
fi comparate cu măsurătorilor efectuate,
în aceeaşi zonă, în condiţii
de trafic normal.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!