„Iniţial era planificat să plece trei persoane, însă Cosmin Truţă nu a mai putut din motive de sănătate. Aşa că au plecat cei doi”, a spus Dan Paicu, preşedintele Asociaţiei Efect Verde Arad, din care face parte şi Călin Nica.
Cei doi arădeni au străbătut şapte ţări şi 214 localităţi, adică 2.680 de kilometri. Totul, într-o expediţie premieră în România. Una dintre cele mai mari provocări s-au dovedit a fi bagajele. Şi strângerea fondurilor pentru această expediţie s-a dovedit a fi grea, în condiţiile în care pe lângă banii proprii au fost nevoiţi să-şi caute şi sponsori. La mai puţin de jumătate din drum cei doi cheltuiseră deja 1.000 de euro.
Totuşi, pentru Călin Nica, de 40 de ani, şi Reinhardt West, de 58 de ani, expediţia nu a fost una extrem de dificilă pentru că iubesc apa chiar dacă pe parcurs au prins şi vreme rea. Provocarea pentru ei a fost şi mai mare în condiţiile în care spre deosebire de alţii nu aveau logistica şi îşi duceau singuri bagajele (corturile, hrana). Anul viitor, însă promit mai mult: un maraton pe apă.
„Nu a fost uşor, dar nici greu nu putem spune că a fost. Când eşti iubitor de apă nu ţi se pare greu. Am rămas plăcut surprins să întâlnesc semeni de-ai noştri din diferite ţări care făceau acelaşi lucru. Erau în expediţii. Ne-am împrietenit imediat cu ei. Suntem singurii care am plecat fără logistică la noi. Noi am cărat corturile şi hrana. Nu am avut alt sprijin”, a declarat Călin Nica. Acesta afirmă că are şi alte proiecte şi că anul viitor va participa la un maraton pe apă.
„A fost o experienţă de neuitat. A fost foarte frumos. Mâine aş pleca din nou dacă s-ar putea. Am slăbit cam 5 -6 kilograme, dar mă simt excelent. Doar cortul l-am montat şi demontat de 40 de ori. A fost, însă, fantastic”, a precizat Reinhardt West.
Citiți principiile noastre de moderare aici!