În deschidere, prof. Florin Didilescu, directorul Bibliotecii Judeţene, a vorbit nu numai despre „viziunea personală” a organizatorului şi despre „efervescenţa” ce o degajă expoziţia, ci şi de preocuparea instituţiei de a veni în faţa arădenilor (de două ori pe an, din 2002 încoace) cu valori bibliofile de patrimoniu.
Bibliotecarul Marius Stoica, organizatorul expoziţiei, a prezentat „spaţial” lucrările aflate în vitrine. „Datorită bogatului fond de carte veche pe care îl deţine Biblioteca Judeţeană – a arătat acesta – avem posibilitatea de a vă prezenta expoziţia dedicată tipăriturilor de secol XV, XVI, XVII şi XVIII a scrierilor clasice din antichitate. Au fost cuprinşi majoritatea autorilor cunoscuţi din cultura greco-latină începând cu Homer din perioada arhaică şi până la istoricul Cassius Dio din perioada târzie a Imperiului Roman – aproape o mie de ani de cultură şi civilizaţie greco-romană”.
Alături de vitrinele cu scrieri foarte vechi, pe pereţi sunt expuse reproduceri din cărţi (în special gravuri) şi trei hărţi „pentru a avea o privire de ansamblu asupra acestui bulion de cultură greacă şi latină”. De asemenea, este de remarcat şi albumul dedicat Columnei lui Traian, care reproduce binecunoscutul basorelief.
Incunabule
Printre tipăriturile expuse se remarcă două incunabule: prima dedicată operei lui Virgiliu şi publicată în 1482 iar cea de-a doua dedicată scrierilor lui Juvenal, Perseu şi Seneca, publicată în 1498.
Citiți principiile noastre de moderare aici!