ARAD. Un eveniment cu totul special a fost organizat de Colegiul Național „Moise Nicoară” și Asociația Susținem Excelența, joi cu ocazia Zilei Lecturii. Pentru a marca importanța lecturii și impactul său în dezvoltarea fiecăruia dintre noi, prof.univ.dr. Lizica Mihuț și Viorica Popescu, avocat și scriitor deopotrivă, au fost invitate să răspundă întrebărilor adresate de elevi. „Întrebări în oglindă” a fost evenimentul moderat de directorul Colegiului M. Nicoară, Diana Achim, și s-a desfășurat în Sala festivă a colegiului.
Prof.univ.dr. Lizica Mihuț a vorbit în calitate de istoric al culturii, în timp ce Viorica Popescu, cea care semnează sub pseudonimul Lia Alb, a fost prezentă în calitate de scriitoare de literatură. 150 de elevi din clase de liceu s-au întâlnit într-un dialog despre scris și citit, despre documentare și inspirație, despre efort și reușită. Întrebările elevilor au fost adresate în oglindă, pentru a releva asemănările și deosebirile între două moduri de a scrie.
Asociația „Susținem Excelența” vine astfel în întâmpinarea unei nevoi de promovare a lecturii în rândul tinerilor, ca modalitate de cunoaștere de sine și a lumii.
Printre întrebările adresate amintim: Care este rutina unui autor de istoria culturii? Ce calități trebuie să aibă un scriitor de istoria culturii? Care sunt etapele scrierii unei istorii? Ce calități trebuie să aibă un scriitor de literatură? Ce citește un autor de literatură? Cum se împacă meseria dvs cu cea de scriitor?
„Este o inițiativă pe care o apreciez în mod deosebit pentru că prin Asociația Susținem Excelență promovăm tocmai cultura și educația la cel mai înalt nivel. Acest dialog a presupus o altă abordare a lecturii, pe de o parte din perspectiva istoriei culturii și pe de altă parte a literaturii în sine”, a menționat prof.univ.dr. Lizica Mihuț.
Mărturisiri către elevi
Printre ideile pe care le-a expus Lizica Mihuț în fața tinerilor liceeni s-au numără: diferența între valori și non valori, preocuparea pentru calitate, mărturisirile începutului scriitoricesc ca autor de istorie culturală prin cronici de teatru și colaborări cu reviste literare prestigioase, ș.a. „Trebuie să vedem etapele elaborării unor cărți de sinteză ca felii dintr-un întreg”, a punctat prof.univ.dr. Lizica Mihuț. De asemenea, aceasta a mărturisit:
„Mă odihnesc de muncă prin muncă”, îndemnându-i astfel pe tineri să nu renunțe și să muncească cu sârguință, dedicare și profesionalism pentru viitorul lor.
De cealaltă parte, Lia Alb (Viorica Popescu) a speficiat că un autor nu are o rutină, „poți scrie atunci când ai idei, când cunoști un personaj, dar trebuie să ai har și talent pentru a reuși”. Ca perspectivă deosebită, Lia Alb a mărturisit că un scriitor „trebuie să tocească scaunul” pentru a reuși să fie scriitor de literatură.
Alte activități organizate
Tot cu prilejul Zilei Naționale a Lecturii a fost organizată și o prezentare a librăriei „Corina” la care au participat elevii clasei a VIII A. De asemenea, profesorii, indiferent de disciplina predată au fost provocați să înceapă lecțiile de joi cu recomandarea unei cărți, în timp ce toate orele de limba și literatura română s-au desfășurat ca ore de lectură. În colaborare cu ANPRO s-au mai desfășurat și ateliere precum: ,,Autorul meu de suflet”, demers care deschide Lecturiada 2024 – „Nevoia de întrebare”. În plus, la Biblioteca „Ștefan Augustin Doinaș” a Colegiului Național „Moise Nicoară” Arad, clasa a IX-a E, a susținut un atelier de receptare a textului liric și de scriere creativă, sub îndrumarea prof. Oana Olariu, clasa a XII-a F, coordonată de prof. Adriana Filip și consilier educativ Angelica Bogdanov, a desfășurat atelierul „Cum aleg o carte?”; clasa a XII-a C a făcut un atelier de pictopoezie (prof. Oana Olariu), clasa a VII-a A a realizat o expoziție și prezentare de autori francezi (prof. Adriana Filip); clasa a X-a A a realizat un atelier de lectură și scriere creativă ,,Negustorul de începuturi de roman” (prof. Camelia Circa Chirilă).
Trimite articolul
XDa, bravo doamna Lizica Mihut. Mai lasa promovarea Chinei comuniste si ocupate de promovarea valorilor Romanesti.
-
Nelu,
Asta, asa, la deruta