ARAD. 543 de arădeni au fost depistaţi pozitivi la infecţia cu SARS-CoV 2, de sâmbătă dimineaţa şi până duminică dimineaţa. Potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică Arad, în 24 de ore, au fost declaraţi vindecaţi 493 de arădeni. În aceeaşi perioadă au fost înregistrate două decese. Duminică, numărul cazurilor active la nivelul judeţului nostru era de 7.375.
În ceea ce priveşte incidenţa în localităţile judeţului, pentru prima oară de la izbucnirea valului 5, toate comunele şi oraşele din Arad se află în scenariul roşu, înregistrând peste 3 cazuri de boală la 1.000 de locuitori.
Pe primul loc se situează, în continuare, comuna Livada, cu o incidenţă de 30,03 la mie, urmată de Fântânele (27,79 la mie) şi Zădăreni (27,53 la mie). În scenariul roşu a intrat şi comuna Cărand, singura în care se mai înregistra o incidenţă de sub 3 la mie. În ceea ce priveşte municipiul Arad, DSP anunţă că există 4.645 de cazuri active, care duc la o incidenţă de 26,42 la mie. Cu această incidenţă, municipiul se situează pe locul 4 la nivel judeţean, din punct de vedere al procentajului de persoane infectate cu noul coronavirus.
Mai multe vindecări
De la debutul valului 5 al pandemiei de SARS-CoV 2, sâmbătă a fost prima zi în care numărul persoanelor vindecate l-a depăşit pe cel al cazurilor noi, în judeţul Arad. Asta chiar dacă numărul cazurilor noi este, în continuare, foarte mare. Potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică Arad, de vineri dimineaţa şi până sâmbătă dimineaţa au fost înregistrate 748 de infectări noi cu noul coronavirus. În aceeaşi perioadă au fost înregistrate 805 cazuri de vindecări.
Trimite articolul
XCertificatul verde a fost abandonat si de Lituania. Se termina mascarada!
Din totalul de 82 de pacienți decedați, 61 au fost nevaccinați și 21 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 ani. 20 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidităţi.
Infectați cu ce? Vaccinați cu ce?
-
Vaccinarea e mai mult o practica religioasa: Te injectezi cu vax Delta pentru Omicron si te bazezi pe credinta in zeama experimentala!
Daca esti mai usrist CURcubeu poti combina si cu izvorul galben tamaduitor a lui Bivolaru!-
Ai schimbat pseudonimul, dar delirul persistă 😉
-
-
Infectati de ma ta , vaccinati cu zeama ma tii prelinsa din gura , moarte sigura …. e atat de infecta ma ta incat isi rade in barba cand aude de … sarpele cu clopotei !
Oamenii de știință acordă cea mai mare atenție mutațiilor genei care conține informațiile pentru proteina Spike (“țepușă”) a coronavirusului, aceasta jucând un rol cheie în infectarea celulelor și fiind vizată de către vaccinuri.
Cele 4 variante îngrijorătoare prezintă toate mutații multiple alei proteinei Spike. Acest lucru ridică întrebări cu privire la abilitatea persoanelor care au dezvoltat anticorpi în urma infectării cu varianta “originală” sau prin vaccinare de a lupta împotriva noilor tulpini.
Cercetătorii de la Universitatea Florida au descoperit că vaccinurile anti-Covid disponibile în prezent au o eficacitate “oarecum redusă” comparativ cu cea împotriva variantei originale după o singură doză.
În cazul variantelor Beta și Gama acestea au o eficacitate considerabil mai redusă după o doză, potrivit unui studiu publicat de cercetorii din Florida care este în curs de evaluare “inter pares” (peer-reviewed).
În ceea ce privește varianta Delta, date de la Public Health England sugerează că vaccinurile sunt mai puțin eficace în prevenirea cazurilor simptomatice comparativ cu varianta Alfa, tot după o singură doză.
Așadar: infectați cu ce tulpina, vaccinați împotriva cărei tulpini?
-
🤣🤣🤣 OCD “tulpinistic”(asta e o varianta nou aparuta). Dupa ce s-a demonstrat ineficienta maxima a acestor mizerii pe care le crezi “vaccin” ai dat-o pe labareala cu “tulpini”, dupa asta ce urmeaza? sa contesti ca cei vaccinati au murit de covid vaccinati fiind anti-covid si sa spui ca doar nevaccinatii(sau vaccinatii “la chiuveta”) mor de covid 🤣🤣🤣🤯 … tine-ti discursurile astea la gradinita(la grupa baby) dar si acolo s-ar putea sa fie deja unii care sa-si dea seama cat esti de tembel 🤣🤣🤣 🔚
-
Penis decalotat, chiar daca negi realitatea nu o poți schimba. Spor la aberatii și la mâncat căcat!
-
Realitatea ta e malefică, bolnavă cu distorsiune multi-polară de ” personalitate, care tu Nu o ai”. Fu.i.n el-ghe-betechiuist i.i.t.
-
Poate ai vrut sa scrii Fu.pr.tuf.mnh .i.i.tre.
-
Care tu nu o ai 🤣🤣🤣
Inca un analfabet.
-
-
🤯 Cine neaga relitatea prostane? ia zi ce vaccinuri sunt astea minune? ce scrie in prospect? ca sunt anti-tulpini? sa-ti traduc poate nu stii nici sa citesti corect : “Vaccinul determină sistemul imunitar (sistemul natural de apărare al organismului) să producă anticorpi și celule sanguine, care acționează împotriva VIRUSULUI, oferind astfel protecție împotriva
BOLII COVID-19” copiat de aici https://www.anm.ro/_/FARMACOVIGILENTA/Prospect%20Comirnaty%20(informatie%20adresata%20pacientilor).pdf unde in fecalele ce le ai in craniu ai descoperit ca ar avea legatura cu “tulpini” de unde si obsesia ta cretinoida “vaccinați împotriva cărei tulpini?” 🤣🤣🤣 mai bine te-ai concentra pe tratament psihiatric decat pe propaganda vaccinista si trollisme idioate, macar de bolile psihice sa scapi ca de oligofrenia congenitala nu te scapa nimic troll debilizat. 😟🔚-
Poate ai vrut sa scrii Fu.pr.tuf.mnh .i.i.tre.
-
Persiști în eroare, originarule, iubitor de ,,felație întăritoare de relație” cu celălalt tâmpit de pe aici, ,,regina” parcărilor. Până azi te-ai dovedit a fi licențiat doar în biologie, de azi ești și în panificație.
Însă realitatea e asta: infectați cu ce tulpina, vaccinați împotriva cărei tulpini?
-
-
-
-
Tu chiar ca esti de o prostie rara , asa tampit ca tine nici in paleozoic , ma cretinule , pana mai ieri negai cazurile cu cei vaccinati si declarati infectati ! acum intrebi ca prostanul cu ce vaccinuri au fost vaccinati ? … pai ma carpa umana , cate genuri de vaccinuri cunosti , ma tolomacule ? … futu ti mortii si aripile ma ti de prostan , sunt cumva vaccinuri pentru fiecare tulpina in parte ? …deci acum ai gasit o noua buba la dovada ca vaccinurile sunt zero barat , cum ca nu sunt pentru tulpinile noi aparute 😂😂😂😂😂😂😂😂😂 …..ma cretinule ! vaccinurile sunt zero barat ! indiferent de ce mutatie vorbim … cretin te a fatat ma ta , cretin ai sa crapi , securist infect !
Vaccinul antigripal reprezinta cea mai buna metoda de profilaxie impotriva infectiei cu virusul Influenza. Dupa inoculare, vaccinul activeaza sistemul imun si induce productia de anticorpi specifici care ofera protectie sezoniera impotriva bolii. Este indicata efectuarea vaccinului cu tulpini circulante in anul respectiv inainte de luna noiembrie, deoarece organismul necesita o perioada de aproximativ 2 saptamani pentru furnizarea anticorpilor protectori.
-
Nu mai faci reclama la vaxen anti-Covrig, incerci cu antigripal? Ce urmeaza, antirabic?
-
Nu mă mir că asta ai priceput, retardatule🤣🤣🤣
-
NU, acum a trecut la ceva vaccin “anti-tulpini” stiut doar de el 🤣🤣🤣
-
Din datele strânse de până acum, Omicron e de 3,5 ori mai capabilă să infecteze o persoană decât Delta, din cauza mutațiilor care o fac rezistentă în fața vaccinurilor și o ajută să treacă de protecția realizată de anticorpi.
Eficacitatea vaccinurilor asupra variantei Omicron. Exista o reducere semnificativă a eficacității vaccinurilor împotriva infectiilor simptomatice cauzate de varianta Omicron în comparație cu Delta, in special la cei care au primit numai doua doze, in urma cu >3 luni (VE in jur de 35%), indicata atat de rezultatele in vitro, cat si cele din viata reala – date preliminare din Africa de Sud si UK cu vaccinurile Pfizer BioNTech (Comirnaty), Moderna (Spikevax) si AstraZeneca (Vaxzevria). Dejnirattisai W, et al. Reduced neutralisation of SARS-CoV-2 omicron B.1.1.529 variant by post-immunisation serum. Lancet. 2021 Dec 20:S0140-6736(21)02844-0. doi: 10.1016/S0140-6736(21)02844-0.
Eficacitatea vaccinurilor impotriva infectiei simptomatice creste insa dupa administrarea dozei booster, mentinandu-se la cca 75% timp de cca 10 saptamani, dupa care se inegistreaza o scadere treptata catre 40-50%. UK Health Security Agency. SARS-CoV-2 variants of concern and variants under investigation in England Technical briefing: Update on hospitalisation and vaccine effectiveness for Omicron VOC-21NOV-01 (B.1.1.529) https://assets.publishing.service.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/1044481/Technical-Briefing-31-Dec-2021-Omicron_severity_update.pdf
Persoanele vaccinate dupa infectia naturala pastreaza un nivel bun de protectie impotriva infectiei cu varianta Omicron, desi capacitatea neutralizanta este mai scazuta comparativ cu Delta.
-
Esti tare nenikule!poate te ia rafillu la minister,consilier.
-
🤣🤣 da??? asa sa fie: (din postarea ta) “Eficacitatea vaccinurilor impotriva infectiei simptomatice creste insa dupa administrarea dozei booster…” atunci pot si eu sa intreb” booster impotriva carei tulpini? sau la vaccinul impotriva carei tulpini se da booster??? Sa nu cumva sa dea booster de omicron la vaccin pentru tulpina delta ca pe poola-i lucrarea sau booster de alfa la vaccin pentru omicron??? … vezi cat esti de tembel??? nu…las ca vad altii 🤣🤣🤣 > apropo’, bai tulpina idioata de troll dement varianta OCD 2.0, tu impotriva carei tulpini esti vaccinat ? 😵💫🤯
-
Te încăpățânezi sa persiști în eroare, glumă a naturii. Spor la aberat și la mancat căcat, o rima cretina pentru un cretin că tine.
-
Tu impotriva carei tulpini esti vaccinat troll debil ca daca intrebi despre altii macar pentru tine stii asa-i? hai zi realitatea pe care eu o neg, fii cinstit macar o data nu gogoman ca de obicei 🤣
-
-
Introducerea vaccinurilor a dus la decongestionarea spitalelor si, mai ales, a sectiilor de ATI prin reducerea cazurilor fulminante si reducerea deceselor cauzate de COVID 19. Totusi, similar altor boli prevenibile prin vaccinare, si in cazul COVID-19 titrurile de anticorpi neutralizanti anti-proteina Spike scad in timp dupa vaccinare sau dupa trecerea prin infectie reducandu-se treptat eficienta imunizarii si apararea impotriva noilor variante de coronavirus. Cu toate eforturile cercetatorilor, prima generatie de vaccinuri COVID nu a reusit sa opreasca complet infectarile persoanelor vaccinate, insa acestea au un risc mult mai redus de a se infecta sau de a dezvolta o forma grava de boala, fata de persoanele nevaccinate.
Dar pentru tâmpiții antivaccinisti e greu de priceput.
In ultimele două săptămâni, în Pitești se întâmplă un fenomen ciudat. Zeci de oameni ai străzii fiind găsiți căzuți, leșinați, în stări de neexplicat.
Unii sunt găsiți chiar de oamenii legii, fiind ajutați și transportați la spital, scrie ZiarulArgeșul.ro.
Pentru trollul decerebrat și dezumanizat: nu e clar ce se întâmplă? Efectele vaccinării apar, tic-tac, tic-tac🤣
-
🤣🤣🤣 Acum cauti prin ziare de Arges sa trollezi mai eficient prostane? hai zi pentru ce tulpina te-ai vaccinat
-
Dragu ‘ mamii, te lasă memoria.
-
Supervaccinatul Israel, busterizat 55% , e in top mondial mortalitate covid, a atins 55 decese la milion. SUA tot pe acolo. Italia nu e departe. Bune busterele astea, dar pentru antreprenorii de pompe funebre.
https://ourworldindata.org/grapher/weekly-covid-deaths-per-million-people?tab=chart&time=2022-01-01..2022-02-05&country=ITA~ISR~FRA~Africa~European+Union~USA~GBR~AUS
-
Nici o problema au si ei un Dr Vasi al lor care in pofida evidentei mai vrea in plus https://twitter.com/DrEliDavid/status/1489680960098603018?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1489680960098603018%7Ctwgr%5E%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.activenews.ro%2Fadmin%2Fcatalog.php unii atata minte au
-
In schimb pe ruși i-a salvat Arbidolul🤣🤣🤣
-
Doar pe tine nu te mai salveaza nimic de prostie 🤣🤣🤣
-
Un amarat de șoferas, care are impresia că dacă are un ,,covrig”in mana reprezintă ceva. Educație zero, exprimare zero. Tocmai el s-a găsit sa dea lecții despre pandemie și vaccin. Frustrarea e o explicație pentru conspirațiile din bidonul de ii tine loc de cap. Și cum nebunii se aduna a dat peste un alt frustrat, curajosul din fata laptopului, licentiatul in toate și nimic.
Faceți echipa bună clovnilor de duzină, mâncători împătimiți de căcat. Pe deasupra niște fricoși și jumătate. Fiind un om civilizat, mai ales în comparație cu voi, nu pot decât să vă doresc pofta buna la mâncarea preferată!
-
-
Sau cate un ceai îmbunătățit ori o aterizare de la etaj !!!🤣
-
Noroc ca in tarile civilizate oamenii au scapat de minciuna industria Covidului care a imbogatit gunoaiele in costum si au ucis prin neglijenta oameni Se va ajunge la interogatoriul lui Arafat si Gheorghita cat si celor care au ordonat aceasta inselatorie mondiala.
-
🤣🤣🤣🤣
-
Cineva dornic sa ne binedispună.
Interogatoriul lui Gheorghiță și Arafat?🤣🤣🤣
De ce?
Înșelătorie mondială? Dezvolta ideea, inteligentule!🤣🤣🤣
Peste toate balele, fierea, injuriile,jignirile, obscenitățile rămân întrebările care îi deranjează pe mâncătorii de căcat antivaccinisti.
Infectați cu ce tulpina? Vaccinați împotriva cărei tulpini?
-
🤣🤣🤣 Singurul lucru ce deranjeaza e prostia ta crasa pe care nu contenesti s-o expui maniacal. Troll bovin sclerozat, tu impotriva carei tulpini esti vaccinat si pentru ce tulpina ai luat(sau vei lua) booster ???
-
🤣🤣🤣🤣
-
virusurile gripale sufera in permanenta mutatii, de la un sezon la altul si chiar intrasezonier; vaccinurile se updateaza anual in functie de tulpinile virale pe care studiile estimeaza ca le vom avea in circulatie in sezonul urmator
Vai, vai, întâi au vrut să ne omoare cu vaccinurile antigripale și pentru că nu au reușit au inventat vaccinurile anticovid🤣🤣🤣
Nu exista vaccinuri la varianta/tulpina actuala; unde mai pui efecte adverse pe semnatura proprie!
Cu cat mai multe boostere cu atat mai multe sanse de sechele!