Arad. Temperaturile mari din ultimele zile au provocat probleme la care hidrologii se aşteptau. Stratul de zăpadă din judeţ s-a topit rapid, iar apele s-au umflat, pe alocuri revărsându-se. Crişul Alb a depăşit cotele de atenţie în mai multe localităţi, iar la Dieci a inundat 50 de hectare de terenuri agricole, fără să fie afectate şi gospodării.
Drumul judeţean 708 Dieci – Revetiş a fost acoperit de ape pe mai multe segmente, nivelul fiind de până la 40 de centimetri, astfel că a fost închis circulaţiei. Primarul comunei, Liviu Burta, ne-a declarat că la Revetiş se mai poate ajunge prin Buteni, însă miercuri circulaţia ar putea fi reluată. “Hidrologii ne-au spus că apele se retrag, sperăm că nu vor apărea alte probleme, pentru că se mai anunţă ploi. Aici se întâmplă în fiecare primăvară, acum am avut norocul că nu au fost afectate şi gospodării”, a spus edilul.
Hidrologii arădeni confirmă că apele Crişului Alb sunt în scădere la Dieci, însă râul mai este aproape de cotele de atenţie la Gurahonţ, unde era cu doar trei centimetri sub nivel de atenţie de 150 de centimetri.
Efectele topirii zăpezii sunt vizibile cu ochiul liber la Moneasa, unde pârâul din localitate e ieşit din matcă, sau la Dezna unde pe margine drumului apele plutesc pe câmp, după cum se poate vedea și în imagini.
Citiți principiile noastre de moderare aici!