Gazdele acestei întâlniri, reprezentanți ai Inspectoratului pentru situații de urgență The Northumberland Fire and Rescue Service împreună cu partenerii de proiect din Danemarca, Spania, Romania, Estonia și Lituania vor analiza conținuturile educaționale ale modulelor de învățare care vor fi postate pe platforma electronică concepută de Colegiul Național “Vasile Goldiș”din Arad. În cadrul acestei întâlniri de proiect vor avea loc discuții referitoare la adaptarea conținuturilor educaționale la nivelul de înțelegere al fiecărui grup țintă. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană în cadrul programelor de tipul Erasmus+. Mai multe informații se găsesc pe adresa www.e-ppr.eu.
Învață despre dezastre
Colegiul Național “Vasile Goldiș”din Arad va fi reprezentat de două cadre didactice, prof.Bodea Carla și prof. Bocaniciu Mihaela, la a doua întâlnire de proiect e-PPR (e-Learning for the Prevention,Preparedness and Response to Natural Disasters) care are loc la Cramlington, Marea Britanie în perioada 29 iunie-3 iulie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Drepturile persoanelor cu dizabilități și protecția acestora, în domeniul muncii, au fost reglementare și publicate în Monitorul Oficial.
Local
Reprezentanții DSP Arad au transmis și o serie de măsuri recomandate populației pentru a preveni îmbolnăvirile.
2
Mapamond
Preşedintele american, Donald Trump, şi-a reiterat joi ameninţarea de a impune taxe vamale de 100% blocului BRICS şi a declarat din nou că va impune taxe vamale de 25% pentru produsele canadiene şi mexicane începând de sâmbătă, relatează AFP, Reuters şi dpa.
1
Mapamond
Un număr de 14 patinatori artistici figurează în bilanţul victimelor după coliziunea unui avion de pasageri cu un elicopter militar la Washington, scrie DPA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!