Statistici europene
Potrivit statisticilor europene numărul dezastrelor naturale a crescut ca urmare a schimbărilor climatice şi a temperaturilor extreme. Impactul dezastrelor naturale asupra populaţiei implică daune materiale, pierderi economice şi efecte sociale precum vătămarea şi decesul populaţiei, toate acestea ducând la creşterea nivelului de stres. Efectele dezastrelor naturale pot fi diminuate prin educarea populaţiei în ceea ce priveşte prevenirea, pregătirea şi comportamentul în cazul dezastrele naturale. În acest context, proiectul mai sus amintit se adresează nevoii de educare şi pregătire a elevilor de-a reacţiona în mod adecvat la diferite situaţii de urgenţă în caz de calamităţi naturale.
Platforme electronice
Proiectul se desfăşoară pe parcursul a doi ani, perioadă în care vor fi create patru platforme electronice: pentru elevii din clasele primare, pentru elevii din clasele gimnaziale, pentru adulţi şi pentru personalul specializat în salvarea populaţiei în caz de dezastre naturale. Fiecare platformă electronică va fi întocmită pentru nevoile specifice ale celor patru grupuri ţintă cuprinzând măsuri referitoare la prevenirea, pregătirea şi reacţia la patru tipuri de dezastre naturale: inundaţii, furtuni, valuri de căldură şi incendii. Odată finalizate, cele patru module de învăţare electronică vor fi disponibile în şase limbi europene: daneză, engleză, estoniană, lituaniană, română şi spaniolă, pe platforma electronică creată în acest scop.
Parteneri europeni
Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” Arad are parteneri în acest proiect instituţii din Danemarca, Anglia, Estonia, Lituania şi Spania, proiectul fiind finanţat de Comisia Europeană în cadrul Programului Erasmus +.
Citiți principiile noastre de moderare aici!