Programul Life Long Learning (învăţare pe tot parcursul vieţii), prin intermediul subprogramului de formare Comenius, are în fiecare an candidaţi din toate ţările Europei. Prof. Violeta Tocaciu, de la Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” este una dintre participantele în cadrul mobilităţii, desfăşurate recent, în Southhampton (Anglia), prin grantul obţinut din fonduri europene, prin Agenţia Naţională de Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale.
Stagiul de formare cu numărul de referinţă UK-2011-1195-003 a avut ca subiect „Materiale motivante şi activităţi creative pentru elevii de gimnaziu”, fiind adresat profesorilor europeni care predau limba engleză ca limbă străină.
„Printre numeroasele activităţi s-a numărat şi prezentarea sistemului de învăţământ englez cu dezbateri pe tema „Anglia multiculturală” – ne-a spus Violeta Tocaciu. S-au vizitat şcoli de renume (Swanmore College, Eastleigh College), au avut loc ateliere de lucru vizând învăţarea diferenţiată, creşterea motivării elevilor, utilizarea strategiilor pentru incluziune, abordarea didactică cross-curriculară, desfăşurarea de activităţi didactice integrate pentru dezvoltarea competenţei lingvistice”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!