Partenerii din cadrul acestui proiect sunt şcoli din patru ţări: România, Belgia, Spania şi Turcia. Colegiul Particular „Vasile Goldiş” a fost reprezentat la Piatra Neamţ de trei cadre didactice, prof. Şonca Raluca, prof. Vîrciu Camelia şi prof. Opriş Lavinia şi doi elevi, Pop Alexandru Daniel (clasa a IX-a) şi Siladi Gabriel (clasa a X-a).
„Scopul acestui proiect – ne-a spus prof. Raluca Şonca, coordonator al proiectului pentru Colegiul Particular „Vasile Goldiş” – vizează utilizarea avansată a calculatorului atât la şcoală cât şi acasă în scopul transformării acestui instrument tehnic, pentru elevi dintr-un partener de joacă într-un mijloc de învăţare eficientă, iar pentru profesori dintr-un mijloc de informare şi redactare într-un aliat pentru performanţă didactică”.
Proiectul beneficiază de la Comisia europeană de un buget de 24.000 euro, banii fiind destinaţi în principal realizării unui amplu schimb de experienţă în domeniul didactic şi pedagogic cu şcolile partenere. Durata de implementare a proiectului este doi ani (2012-2014).
Echipa de proiect de la şcoala din Piatra Neamţ a stabilit un program pentru fiecare zi a acestei întâlniri, astfel încât oaspeţii să poată să lucreze, dar, în acelaşi timp să se şi relaxeze. În prima zi a întâlnirii a avut loc deschiderea oficială a proiectului în sala de şedinţe a Primăriei municipiului Piatra Neamţ, urmând apoi o vizită la Biblioteca Judeţeană, unde fiecare dintre echipele partenere şi-au prezentat succint şcoala, oraşul, regiunea şi ţara proprie. Au urmat în celelalte zile activităţi în cadrul şcolii: lansarea platformei program a proiectului, s-a lucrat în cadrul proiectului pe ateliere de lucru, temele stabilite fiind Confluenţe culturale europene şi Fizica aplicată. Pe lângă lucrul la aceste activităţi în şcoală, au avut loc şi câteva vizite tematice pentru ca oaspeţii să se familiarizeze cu istoria, geografia şi tradiţiile zonei respective: vizită la Cheile Bicazului şi Lacul Roşu, la Mănăstirea Agapia, la Cetatea Neamţului şi la Muzeul de la Tîrpeşti. Ultima seară a fost dedicată evaluării vizitei de proiect, aceasta realizându-se în cadrul unei cine festive.
Citiți principiile noastre de moderare aici!