Felnac. Nu sunt hoții cei care fac pradă în recoltele de lubenițe ci …șoarecii și iepurii. Localnicii din Felnac, o comună cunoscută pentru lubenițele sale, se luptă cu rozătoarele care le-au înjumătățit recolta. Agricultorii se uită neputicioși la lubenițele roase de șoareci care apoi se strică una după alta. Un sfert sau chiar jumătate din recoltă nu a mai putut fi comercializată. Cele mai multe ravagii sunt în culturile de pepeni pe care șoarecii le preferă, pentru că spun localnicii „ au coaja mai subțire și sunt mai dulci”.
Soluție tardivă
Din spusele agricultorilor o asemenea pagubă provocată de rozătoare nu a mai fost de mai bine de 10 ani. Localnicii și specialiștii cred că de vină ar fi iarna prea călduroasă și seceta din toamna trecută. Pe de altă parte nici tratamentele contra rozătoarelor nu au fost făcute ca la carte și numărul rozatoarelor a crescut foarte mult. Acum, după prăpad, otrava aruncată pe câmp nu mai poate salva prea mult. Mulți dintre ei stau să se gândească dacă mai merită sau nu să investească în cultura de pepeni verzi și galbeni.
Sfaturi de la specialiști
Directorul Direcție Agricole Arad, Ioan Martin, declară că specialiștii direcției sunt la dispoziția agricultorilor pentru orice sfaturi în domeniu și mai mult, buletinele de avertizare emise de către insituție pot ajunge, prin e-mail direct la producător.
Citiți principiile noastre de moderare aici!