Consiliul Județean Arad a găzduit vineri o întâlnire de lucru între Compania de Apă Arad, Compania de Apă din Szeged și administrația locală Algyo, toate trei instituțiile fiind partenere în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea managementului calitativ al râurilor transfrontaliere: Criș, Mureș și Tisa”.
„Îi felicit pentru acest proiect, cu două componente foarte importante. Prima, care stă la baza proiectului, este dorința de a avea râuri cât mai curate, nepoluate, cea de a doua componentă este capacitatea de a colabora transfrontalier, de a căuta soluții comune pentru dezvoltare, benefice comunităților de pe ambele părți ale frontierei”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Proiectul presupune investiții de 3 milioane de euro la stațiile de epurare din Arad, Lipova, Ineu și Gurahonț și reprezintă încă un pas în protejarea mediului, care la ora actuală este o provocare importantă pentru întreaga comunitate europeană. „Acest proiect reprezintă încă un pas în protejarea mediului, care la ora actuală reprezintă o provocare importantă pentru întreaga comunitate europeană, care a și finanțat în cuantum de aproape 60% investițiile generate. Adică peste 1,7 milioane de euro, din totalul de 3,093 milioane, completarea venind din fonduri de stat, 264 mii euro și din surse proprii, 1,1 milioane euro”, a mai subliniat Iustin Cionca.
În ultimii șapte ani, Consiliul Județean Arad a realizat investiții de aproximativ 475 milioane de lei, echivalentul a 100 de milioane de euro, care au fost făcute pentru extinderea rețelei de apă și canalizare din județul Arad.
În cifre, proiectul de extindere a rețelei a cuprins două faze: *Faza I: 328 milioane lei, prin Programul Operațional Sectorial de Mediu; *Faza II: 148,4 milioane lei, prin Programul Operațional de Infrastructură Mare. Cea de a doua fază este realizată 99%, însumând 10 contracte care vizează aglomerările urbane din Arad, Fântânele, Curtici, Sântana, Ineu, Șiria, Pâncota, Păuliș, Nădlac și Pecica.
Citiți principiile noastre de moderare aici!