După inaugurarea celui de a-l treilea pavilion al complexului expoziţional, eveniment ce a avut loc la finele anului 2012, Camera de Comerţ a reuşit să doteze Expo Arad şi cu un sistem de traduceri simultane. Suma pusă la dispoziţia firmelor interesate nu a fost una de neglijat, patru companii depunându-şi oferta pentru a pune mâna pe contractul estimat iniţial la 135.555 lei. Chiar dacă oferte au fost, valoarea finală nu a scăzut foarte mult, deşi criteriul de atribuire a fost, după cum era de aşteptat, preţul cel mai scăzut.
În urma licitaţiei, Camera de Comerţ va achita către un agent economic din municipiu peste 34 mii euro – 135.242,22 lei. Banii nu vor veni însă din bugetul CCIA Arad, ci vor fi achitaţi din finanţare europeană prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013. Investiţia făcută de CCIA ar urma să fie un sprijin real pentru mediul economic arădean, facilitând discuţiile şi negocierile între partenerii din diverse ţări, ştiut fiind faptul că târgurile şi evenimentele economice organizate la Expo Arad au o participare internaţională.
Despre proiect
Proiectul AB Expo s-a derulat în perioada 1 septembrie 2010- 31 august 2012 şi a avut un buget total de 4.161.204 euro. Scopul principal al proiectului l-a constituit consolidarea relaţiilor economice între cele două ţari partenere (România şi Ungaria).
Citiți principiile noastre de moderare aici!