Plecarea din Arad va fi sâmbătă, cu trenul Regiotrans de la ora 7:14, prin Aradu Nou până la Bodrogu Nou, apoi mai puțin de o oră de mers pe jos până la mănăstirea Hodoș-Bodrog. De acolo se va merge la Bodrogu Vechi (se traversează Mureșul cu bacul), unde se face camparea în corturi proprii (pe malul Mureșului). Conducători de grup sunt Ciuliac Ioan (tel.0257-285.513) și Ittu Ioan (tel. 0770-246.949), care vor organiza drumeții în împrejurimi, inclusiv la schitul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Cheltuieli: 15 lei. Varianta cu bicicletele: la ora 7:30 are loc întâlnirea cu conducătorul de grup Steurer Adrian (tel.0721-492.864) în fața cimitirului Pomenirea, apoi se urmează traseul prin pădurea Ceala – „Trei Insule” – Zădăreni – Bodrogu Nou – mănăstirea Hodoș-Bodrog (unde se întâlnesc ambele grupuri). Traseul bicicliștilor are lungimea totală de circa 35 km. Întoarcerea se face prin pădurea Ceala iar sosirea în Arad – la alegere – sâmbătă, duminică sau luni, în jurul orei 19:00. Aduceţi echipament de campare, bidon cu apă, pelerină, costum de baie. Se poate face plajă și baie în Mureș. Veţi avea parte şi de cântece de cabană, la un foc de tabară, cu Cocoloș Ionuț.
Întâlnirea
Întâlnirea participanţilor are loc în stația CFR Arad, cu 30 de minute înainte de plecarea trenului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!