Decizia Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie vine să înlăture, fără putință de tăgadă, orice urmă de suspiciune care vreodată ar fi putut plana asupra integrității și moralității liderului PNL. Cu răbdare și credință în propria nevinovăție, Ludovic Orban a ales să aibă un comportament exemplar în toată această perioadă. Fără să fie supus vreunei interdicții, Ludovic Orban a apelat la autocenzură, alegând să aștepte clarificarea situației sale juridice înainte de a candida pentru orice funcție”, este de părere Ioan Cristina.
„Spre deosebire de liderii PSD-ALDE, care se ascund de justiție în spatele funcțiilor publice, Ludovic Orban a condus PNL prin puterea exemplului. Să nu uităm că Ludovic Orban a ales să se retragă din candidatura la Primăria Capitalei și a refuzat să candideze la parlamentare înainte să obțină achitarea la instanța de fond. În politica românească sunt extrem de rare aceste dovezi de echilibru, decență și caracter politic.
Diferețele dintre președintele PNL și liderii PSD-ALDE pot fi cu ușurință observate dacă analizăm comparativ comportamentele si declarațiile publice ale acestora. Deși nevinovat, Ludovic Orban a ales să aștepte în tăcere deciziile Justiției, ca orice cetățean român. În tot acest timp, liderii puterii, de la înălțimea funcțiilor deținute, având la dispoziție toate pârghiile puterii, atacă sistematic instituțiile statului și deciziile legitime ale Justiției!
În ultimii doi ani, PNL a dovedit că, indiferent de situațiile punctuale ale oricărui membru al partidului ori de funcția acestuia, partidul își menține verticalitatea și respectă principiul separației puterilor în stat.
Angajamentul nostru ferm este acela de a acționa transparent, respectând principiile de funcționare ale statului de drept. Vom milita întotdeauna penru o Justiție independentă și puternică, ferită de orice ingerință politică”, a adăugat senatorul arădean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!