Ivirea autorului „Morii cu noroc” pe terenul literaturii române în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX lea este inexplicabilă, opera sa anunţând momentul unei apropiate maturizări a prozei în literatura română. Scriitorul şirian se plasează în descendenţa spiritului militant-activ, de educaţie naţională şi morală, general-culturală inaugurat de Şcoala Ardeleană şi continuat în Transilvania până la începutul secolului al XX lea.
Moştenirea lui Slavici
Slavici este primul mare scriitor transilvănean care a contribuit la sincronizarea mişcării literare din Aradeal cu aceea din celelalte spaţii româneşti. A debutat în 1871 cu comedia „Fata de birău”, apoi a prelucrat câteva basme populare, dar vocaţia lui se afla în altă parte. La 26 de ani compunea prima nuvelă „cu sunet propriu şi cu univers narativ original bine configurat” (M. Zamfir). Este vorba despre „Popa Tanda”, urmată de „La crucea din sat” şi de „Budulea Taichii”, nuvele traduse de Mitte Kremnitz în limba germană alături de capodopera „Moara cu noroc”. Nuvelele adunate în volumul „Novele din popor” (1881), urmate de „Pădureanca” şi de romanul „Mara” cuprind esenţialul moştenirii lui I.Slavici. El a inaugurat la noi proza de observaţie socială şi a contribuit astfel la conectarea prozei româneşti la cea europeană contemporană.
Slavici, mai puţin cunoscut
Un alt segment al operei lui Slavici, mai puţin cunoscut, îl constituie articolele culturale, istorice, etnografice şi, mai ales, cele politice, risipite în presa vremii (Tribuna, Minerva, Timpul, Ziua). A fost un harnic şi important publicist, un „arhitect” de gazete, unul dintre cei mai activi şi cu ecou în epocă. Din cele peste 1500 de articole inventariate de specialişti răzbate ideea că în centrul existenţei naţionale stă cultura. A luptat, toată viaţa, pentru unitatea culturală a tuturor românilor, unitate fără de care, cea politică nu este posibilă, susţinea Slavici.
Între marii clasici
În anul 1882 scriitorul este ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1887 este ales în funcţia de secretar al Comitetului Central al Partidului Naţional Român, cea mai înaltă funcţie obţinută de Slavici în întreaga sa activitate politică. În anul 1903 a apărut romanul istoric „Din bătrâni”, premiat de Academia Română cu premiul „I.H. Rădulescu”, primind şi distincţia „Bene merenti” cls. I pentru scrieri literare.
Ultimii ani, din cauza stării de sănătate – diabet şi astm – se retrage la fiica sa Lavinia-Ioana-Iosefina (căsătorită cu Grigore Gheorghiu) care locuia într-un cătun la marginea oraşului Panciu, Crucea de Jos. La 17 august 1925 scriitorul s-a stins din viaţă şi a fost înmormântat în curtea Schitului cu Brazi de la marginea oraşului, situat pe malul pârâului Hăulita. După cutremurul din 1940, osemintele scriitorului au fost strămutate în cimitirul oraşului Panciu.
Semn al destinului
„Îşi doarme somnul de veci, singur, fără nici un membru al numeroasei sale familii alături, într-un loc situat la întâlnirea geografică a marilor provincii istorice româneşti, pentru a căror unitate, în felul său, a luptat întreaga viaţă. Este şi acesta un semn al destinului” (Al. Hanţă).
„Cu moartea lui I. Slavici se încheie epoca marilor clasici ai literaturii române”
Prof. Dumitru Mihăilescu
redactia.jurnalaradean@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!