„Desemnarea mea ca şi copreşedinte la nivel naţional mă onorează şi arată că organizația de tineret a ALDE Arad este o filială apreciată de către conducerea centrală. Totodată, însă, este o mare responsabilitate, care presupune asumarea unei implicări fără rezerve în campania electorală la nivel naţional pentru menţinerea ALDE ca a treia forţă politică în România ”, spune Ioana Ciupe.
Copreşedintele TLDE este de părere că tineretul ALDE se va implica nu doar la modul fizic, prin participarea la diferite acţiuni, ci, mai ales, prin transmiterea către electorat a unor mesaje de interes specific. „Vreau să fac un apel către tineri, să vină spre noi, să ne ajute şi să participe direct la construirea viitorului lor, prin promovarea unor mesaje clare privind interesele noastre specifice. Interese pe care ALDE, singurul reprezentant al liberalismului în România, şi le asumă şi le promovează în mod constant, dar le va putea pune în practică doar atunci când va fi la guvernare. Doar prin implicare si conlucrare vom putea reuși să avem o voce comună care să semnaleze problemele stringente ale tinerilor, iar deopotrivă sa găsim soluții pentru ca tinerii din România să aibă un viitor aici, în țară, să nu mai fie nevoiți să părăsească România”, a declarat Ioana Ciupe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!