Printre cei care au ajutat, merită să-l amintim pe Vasilică Gheorghiu care a donat nu mai puţin de 1.000 de lei pentru ca Ioana să poată beneficia de intervenţia chirurgicală.
Operaţia a avut loc, conform planificării, la 24 noiembrie. Intervenţia a durat o oră, Ioana rămânând internată în spital trei zile. Alături de ea s-a aflat tatăl, dar şi doi reprezentanţi ai Fundaţiei „Îngerul speranţei” (care s-au ocupat de colectarea fondurilor, de stabilirea şi întreţinerea contactelor cu clinica maghiară). Tot ei au fost cu Ioana şi la controlul post-operator, programat săptămâna trecută la Szeged. „Operaţia de cataractă a fost reuşită, iar recuperarea merge foarte bine. Medicul i-a prescris un nou tratament pe care trebuie să-l urmeze până la sfârşitul lunii ianuarie, când mergem la un nou control. Atunci se va stabili în ce dată va avea loc cea de a doua operaţie, pentru strabism” – povesteşte Liviu Duşan, director executiv al fundaţiei.
Până atunci, Ioana e… fericită că vede! Iar pentru asta, ea şi familia ei mulţumesc tuturor celor care i-au ajutat.
Ioana vrea sa vada cu ambii ochi
Citiți principiile noastre de moderare aici!