Deputatul arădean Ion Şcheau- fost PP-DD- liderul grupului independenţilor, consideră că este vorba despre un abuz al lui Valeriu Zgonea, respectiv al puterii USL. El a arătat, la şedinţa în plen, că grupul independenţilor s-a înfiinţat la data de 12 iunie 2013, când era în vigoare vechiul statut. Conform acestuia, grupul ar fi avut dreptul la un post în Biroul Permenent şi la spaţii pentru desfăşurarea activităţii, dar şi la alte avantaje.
„Vom acţiona această decizie a Camerei la Curtea Constituţională, pentru că s-a încălcat grav atât Regulamentul Camerei, cât şi Constituţia. Consecinţele sunt multiple, în primul rând nu ne putem desfăşura activitatea în Cameră, nu ne putem duce la îndeplinire mandatul pe deplin, aşa cum ne cer cei care ne-au trimis în Parlament”, a declarat Şcheau în plenul şedinţei. Deputatul arădean spune că măsura abuzivă a fost luată deoarece „noi am refuzat să ne înregimentăm la partidele aflate la putere şi să ne supunem disciplinei de partid. Pe perioada vacanţei toţi am fost contactaţi, cerându-ne să ne afiliem la un grup parlamentar sau altul, iar dacă au văzut că nu pot să ne convingă au decis să ne închidă gura”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!