Liderul PNR, Ion Stan, spune că episodul „Codul Fiscal” ilustrează dorinţa preşedintelui Klaus Iohannis de a se erija în „tătuc al naţiei”, care trebuie să dicteze totul, el fiind singurul care ştie ce este bine pentru popor şi pentru ţară. „KJ vrea să convingă naţia că el este trimisul lui Dumnezeu pe plaiurile dâmboviţene şi nimic nu trebuie să se întâmple fără voia lui. Aşa a fost şi în cazul Codului Fiscal, pe care, după ce l-a retrimis la Parlament, fără să explice de ce, acum l-a promulgat. Scopul a fost inducerea ideii că a pus partidele politice cu botul pe labe, făcându-le să se ocupe împreună de probleme de interes naţional, o premieră în politica românească. În realitate, a fost jucată o comedie pentru prostirea populaţiei, în care PSD, PNL şi KJ au fost şi regizori şi actori, într-un scenariu scris înafara graniţelor României. Ştiind că sunt „condamnate” să guverneze împreună, sub oblăduirea lui Klaus Iohannis, PSD şi PNL au acceptat ca prezidentul să pară depozitarul adevărului şi al secretului fericirii şi bunăstării. În marea lui înţelepciune, KJ a decis că măsurile corecte cuprinse în Codul Fiscal trebuie împărţite, pentru a putea fi asumate drept capital electoral în momentele potrivite. Era impardonabil să nu rămână nimic pentru „guvernul meu” de aşa zisă uniune naţională, alcătuit din PSD-PNL-UNPR. Din păcate, amânarea unora dintre cele mai importante măsuri de relaxare fiscală ale variantei adoptate de către Parlament va prelungi agonia IMM-urilor, cu efecte directe asupra cetăţeanului de rând. Aceasta, doar din cauza cinismului lui KJ, care vrea să arate că este singurul care poate să reformeze clasa politică, să o pună la lucru în folosul poporului. Ipocrizia lui KJ a atins cota neruşinării la ultima declaraţie, în care recunoştea, senin, că valul de revendicări salariale s-ar putea să fi fost declanşat de creşterea aberantă a salariilor demnitarilor, inclusiv al său, înainte de adoptarea legii salarizării.Creştere anticipată cu care, Vezi, Doamne, el nu este de acord, Guvernul fiind singurul responsabil” a declarat Ion Stan.
Ion Stan: Codul tătucului naţiei
Ion Stan: Codul tătucului naţiei
Reactualizat la:
Vicepreşedintele Partidului Noua Republică îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis de cinism.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!