Preşedintele Partidului Noua Republică Arad, Ion Stan, este de părere că prăbuşirea monedei naţionale este o consecinţă directă a înţelegerilor premierului Dacian Cioloş cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Aceştia, spune Stan, au căzut de acord ca Leul să se deprecieze catastrofal faţă de principalele valute, pentru ca, prin speculaţii financiare, să se acopere necesarul de lei pentru finanţarea creşterilor salariale adoptate şi promulgate de către preşedintele Klaus Iohannis. „Pe data de 02 decembrie s-a înregistrat o cădere vertiginoasă a Leului românesc faţă de toate valutele. Euro a sărit la 4,4604 lei, față de cotația anterioară de 4,44, la cursul oficial al BNR, o devalorizare de 0,32%. Faţă de dolar devalorizarea este 0,37%, un curs de 4,2129 lei, față de 4,19 lei de vineri. În fine, francul elveţian a urcat de la 4,07 lei la valoarea de 4,1026 lei/franc. Această cădere brutală este, în mod clar, primul pas spre îndeplinirea planului pus la cale de către premierul bruxellez Dacian Cioloş, preşedintele KJ şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Prin devalorizarea masivă a Leului, se urmăreşte ca, prin speculaţii financiare, să se adune banii necesari pentru creşterile salariale. Creşteri pe care Cioloş le-a aprobat, iar KJ le-a promulgat, ca să acumuleze capital electoral pentru alegerile din 2016. Din păcate, doar pentru a salva obrazul lui KJ, Mugur Isărescu loveşte în românii cu datorii în valută, fie persoane fizice, fie mici întreprinzători. Aceştia din urmă, bazându-se pe mărfuri de import, nu vor avea încotro şi vor creşte preţurile, sau pur şi simplu nu vor mai avea bani pentru aprovizionare. Micii întreprinzători vor da faliment pe capete, dar ce mai contează economia românească atunci când este vorba despre interesele lui KJ şi ale Bruxelles-ului ?”, conchide Ion Stan.
Ion Stan: prăbuşirea Leului, intenţionată
Ion Stan: prăbuşirea Leului, intenţionată
Liderul Noii Republici Arad crede că preşedintele, premierul şi guvernatorul BNR au pus la cale prăbuşirea monedei naţionale.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Prima donație de acest fel a ajuns la Spitalul Județean în luna decembrie a anului trecut, iar acum stocul a fost refăcut.
România
Conducând după ce au consumat alcool sau fără permise valabile, mai mulți arădeni au fost depistați în trafic de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Local
Un șofer băut a provocat un accident pe Bulevardul Revoluției, colț cu strada Nicolae Grigorescu.
UT Arad
ARAD. Juniorii Academiei UTA au „gustat”, din nou, din emoțiile meciurilor oficiale. A fost o nouă rundă din Cupa României, iar tinerii jucători ai „Bătrânei Doamne” a câștigat pe linie.
ARADON opinii
Iarna se pregătește să plece deși parcă nici nu a trecut pe aici. Mi-e tare dor de zăpadă, să stau la fereastră privind căderea fulgilor leneși, să mă scufund în pacea ei ca într-un covor de vată. Dar, nu-i! Și-mi vine să rup fila din calendar că și-a pierdut zăpezile de altădată.
ARADON Sport local
Ediţia 9 a Campionatului Judeţean de fotbal în sală a fost câştigată de o echipă din Liga 5.
Local
Aceștia au mai fost solicitați să intervină cu echipajele SMURD și la 82 de cazuri în care a fost nevoie de asistență medicală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!