”Cei mai mulți dintre arădenii care au semnat, ne-au spus că s-au săturat de vechii politicieni, de corupție, de furtul banului public. Că își doresc scoaterea acestora din viața politică și înlocuirea cu unii mai responsabili, care să se gândească și la cetățean. Pe cei care gândiți la fel, vă încurajăm să semnați în sprijinul acestui demers, la cortul din fața magazinului Ziridava sau descărcând propriile liste de la adresa www.farapenali.usr.ro , pe care să le completați, iar apoi să ni le transmiteți”, spune Ion Stan.
Argumentația USR-iștilor:„Pentru a apăra societatea de persoanele certate cu legea, care au ajuns să domine Parlamentul național, afirmarea prin constituție a interdicției de a ocupa funcții publice pentru persoanele condamnate penal este absolut necesară.
Această campanie reprezintă răspunsul societății la atacurile concertate ale unei clase politice care dorește capturarea statului de drept și transformarea sa într-un paradis al infractorilor.
Parlamentul dominat de PSD-ALDE adoptă în ritm susținut proiecte legislative prin care fie dezincriminează infracțiuni, fie pun piedici celor care trebuie să-i tragă la răspundere pe infractori, fie caută să le facă viața cât mai confortabilă condamnaților. În același timp, guvernarea nu are timp și bani pentru a se ocupa de modernizarea spitalelor și a educației, de lucrări de infrastructură, de stabilitatea macroeconomică și nu în ultimul rând de creșterea reală a nivelului de trai”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!