Președintele Partidului Republican Arad, Ionel Ciupe a lansat un atac la adresa premierului Marcel Ciolacu, pornind de la noțiunea de patriotism economic. „Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent, miercuri, la evenimentul de lansare a campaniei <Cumpără Românește!>. Și a adus din nou în discuție noțiunea de <patriotism economic>. O nouă campanie ipocrită lansată de PSD și brelocul lor de la guvernare, PNL. Ipocrizia atinge noi culmi. După ce nu au făcut nimic pentru a veni în sprijinul producătorilor locali, al fermierilor, după ce avem un bilanț negativ de balanță comercială, Guvernul vine și lansează o campanie mincinoasă cumpără românește. Având în vedere acel bilanț negativ al balanței comerciale cu produse agroalimentare, câte dintre produsele pe care le avem sau pe care le consumăm zilnic sunt românești? Totodată, cum susține guvernul agricultura românească în condițiile în care nu s-au ținut de cuvânt în fața fermierilor români atunci când le-au promis că vor interzice importurile de cereale din Ucraina? În realitate, Guvernul nu a interzis absolut deloc importurile, ci doar a inventat autorizații de import. Ce înseamnă asta? O falimentare pas cu pas a tot ce înseamnă agricultură românească. Așa înțelege Guvernul Ciolacu să sprijine fermierii români și producătorii locali”, a transmis Ionel Ciupe.
Trimite articolul
XDu-te Ciupe..
Nu imi place de Presedintele Iohannis, dar chiar ca e cazul ca in Romania sa se puna accent pe cumpararea de produse romanesti. Dar in ceea ce priveste importurile josnice (slugarnice) din Ucraina, sunt 100% de acord.
In ultima perioada ne axam pe produse BIO…in loc sa cautam insigna BIO in supermarketuri ar trebui sa mergem in piete, la tarani sa vedem adevaratul gust BIO! Sa ii promovam si sa le facilitam vanzarea produselor, agricultorilor nostri!
Da ,da cumpara de la romani,dupa ce ai impresurat cu lanturi de magazine tot Aradul , ca mici nostrii antreprenori sa moara de foame,sa isi inchida magazinele ,acum poti tot sa le vorbesti de patriotism Ciocolacule ! Jos cu voi ,toate cartitele !
Va mai rabda pamantul Ciolacule ! Ati pradat tarisoara asta in care si voi va faceti veacul .
Domnule Ciupe tocmai ca au facut,doar ca ce nu trebuia ,au stat pasivi ,in loc sa taxeze importul !
Ciupe nu mai ai mult ( pana la alegeri ) si vei avea ocazia sa le demonstrezi cum ar fi putut ei sa sprijine producatorii locali. Ne vedem la alegeri !
Sa va fie rusine pentru ipocrizia cu campania
Vrem sa CUMPARAM ROMANESTE, indemnul nu il adresati consumatorilor, noi suntem indreptatiti sa facem indemnul: LASATI-NE SA CUMPARAM ROMANESTE!!!
Fapte fara vorbe nu am vazut, si nici nu ne asteptam la asta dar macar vorbe SI FAPTE, nu doar vorbe, romanii s-au saturat de bla, bla- ul celor de la guvernare, prea multa umilinta in randul romanilor de trai modest, modest vorba vine, nici atat nu le-a ramas…
optam pentru alte partide … la anu’ … sa mancam cu gust, D-le Ciupe
Daca ne uitam “peste gard ” putem vedea cum sunt sustinuti producatorii lor si ce subventii primesc .Ciupe , la astia trebuie trasa una peste bot ,dar puternica !Hai Ciupe ca nu mai este mult,alegerile se apropie , ai sanse reale !
Sa cumparam romaneste cu 100 lei sa ne hranim familia , ca si dl. Ciolacu
Suta lui Ciocolacu e “modificata genetic “,doar el gaseste la pretul ala !