Arad. Consilierul local municipal Ionel Ciupe este de părere că a venit momentul în care Primăria Arad trebuie obligatoriu să se implice în acţiunea de reabilitare a imobilelor din centrul Aradului.
„Primăria Arad nu mai poate privi de pe margine la cum se degradează Aradul. Municipalitatea nu are dreptul să se laude cu imobilele, puţine la număr, reabilitate, în condiţiile în care faţadele acestora au fost refăcute de teama supraimpozitării. O autoritate locală adevărată nu se poate mândri că a pus pistolul în spatele cetăţenilor pentru ca aceştia să se conformeze, mai ales când realitatea la care trebuie să se conformeze e una dureroasă şi are puţine de a face cu comportamentul locuitorilor urbei: imobilele s-au degradat de-a lungul timpului, reabilitarea lor costă foarte mult, iar arădenii nu au la îndemână sumele de bani necesare unor astfel de intervenții”, a prezentat Ionel Ciupe situația din Arad.
Alesul municipal a precizat că, potrivit datelor făcute publice de massmedia, multe dintre cele 30 de autorizații primite pentru reabilitarea fațadelor în acest an sunt în fapt prelungirea autorizațiilor deja cerute de proprietari în anii trecuți. „Acest fapt indică doar o evidență: proprietarii nu îşi permit să plătească reabilitarea imobilelor, dar se văd nevoiţi să prelungească autorizaţiile pentru construcţie pentru că acest act le oferă garanţia că nu vor fi suprataxaţi de Primărie anul viitor. Or, acest fapt nu face altceva decât să întreţină o minciună, care nu face bine nici oraşului, nici arădenilor: locuitorii presaţi de ameninţări încearcă să amâne cât pot momentul în care vor fi taxaţi, pentru că nu au bani să-şi repare faţadele, iar Primăria se minte singură că va avea clădiri reabilitare rapid, pe banii proprietarilor, doar pe baza ameninţărilor cu creşterea taxelor”.
Ionel Ciupe spune că „măsurile coercitive trebuie luate pentru respectarea legii, dar acestea trebuie gândite în detaliu şi aplicate cu atenţie specială pentru că rolul administraţiei nu este acela de a-şi ameninţa cetăţenii, ci de a gospodări împreună cu ei cât se poate mai bine oraşul”.
„Evident, soluţia găsită de Primărie, cea a supraimpozitării, trebuie dublată de o mână de ajutor întinsă cetăţenilor, care de fapt nu le este întinsă doar lor, ci oraşului. De ce spun asta? Pentru că vorbim, în cele mai dureroase dintre cazuri, de clădirile pe care le scoatem în faţă, cu care vrem să ne mândrim – Palatul Bohus, Palatul Szantay, Cenadul – clădiri impunătoare a căror reabilitare costă zeci, poate sute de mii de euro, bani pe care proprietarii nu îi au, cel puțin nu pe loc. Aici trebuie să intervină Primăria, cu o hotărâre locală, să le întindem o mână de ajutor acestora, să renoveze Municipalitatea aceste obiective și să se recupereze banii apoi. Acestea sunt embleme ale Aradului, istoria cu care ne mândrim, iar noi credem că le salvăm cu supraimpozitarea?”
În loc de concluzie, Ionel Ciupe susține faptul că va cere Primăriei Arad „să analizeze soluțiile care au fost identificate pentru imobilele monument istoric nu foarte departe de noi, la Oradea, acolo unde Primăria a reabilitat pe banii săi mai multe clădiri valoroase din centru. Dacă este greu de cerut date, le voi cere chiar eu, voi face o solicitare Primăriei Oradea. Nu cred că trebuie să ne rușinăm să cerem ajutor și sfaturi din vecini, mai ales de la Oradea, care a devenit un model pentru România. E timpul să trecem totuși la fapte și să reabilităm orașul”.
Rolul administraţiei nu este acela de a-şi ameninţa cetăţenii, ci de a gospodări împreună cu ei cât se poate mai bine oraşul” – Ionel Ciupe
Citiți principiile noastre de moderare aici!