Domnule Ciupe, sunteţi cunoscut ca un critic al costurilor unor proiecte promovate de către primarul Gheorghe Falcă, însă în continuare acesta are majoritate în CLM.V-aţi făcut o strategie în acest sens ?
Ionel Ciupe: Nu vă voi ascunde faptul că această problemă a fost reconsiderată încă din seara în care număram voturile pe care cetăţenii oraşului ni le-au dat. Am realizat că balanţa voturilor pentru Primărie nu înclina în favoarea noastră. Sunt convins că lucrurile se vor îndrepta. Cu siguranţă, vom avea alegeri anticipate la Primărie. Cât despre majoritate, aceasta nu îi mai este asigurată primarului de către partidul său,ci prin alianţe conjuncturale, aşa că lucrurile se pot schimba oricând.
Nu cred că mai este nevoie să dau asigurări că voi continua ce am început în mandatul anterior. Este de la sine înţeles că voi fi activ şi voi face sesizări către instituţiile responsabile ori de câte ori sunt constatate nereguli sau proiecte care nu sunt în concordanţă cu interesele şi dorinţele arădenilor. Mai ales că aceste instituţii nu mai sunt subordonate partidului lui Falcă şi al lui Băsescu, ci pot să-şi facă datoria fără presiuni ale politicului
Vom lua măsuri dacă modul de lucru al primarului se va desfăşura ca în mandatul precedent.Ca să fac o paralelă, Falcă nu este suspendat, dar i s-au suspendat cârjele politice pe care se baza.
Faceţi parte dintr-un partid aflat într-o alianţă ce a reuşit să dărâme Guvernul lui Băsescu, dar la Arad tot PDL este la putere. Cum vă explicaţi ?
Ionel Ciupe : Cred că nu am reuşit pe deplin să-i convingem pe arădeni de nocivitatea acestei cameleonice mişcări, ce îşi spune acum MC-L. Metaforic vorbind, cred că am făcut exces de prezumţia de nevinovăţie, greşeală pe care au făcut-o şi arădenii.Oamenii întotdeauna sunt prezumaţi de bună-credinţă. Trec pe lângă cineva pe stradă şi mai apoi văd la TV că a jefuit o casă de schimb. Dacă aş fi ştiut, sigur l-aş fi oprit.
Cei care au avut de câştigat de pe urma alegerilor locale s-au organizat în aşa măsură încât nu au ţinut cont de niciun fel de lege. În timp ce pentru noi competiţia era luată în serios, în termeni legali, ei şi-au permis să facă ce au dorit, cum au dorit şi cât au dorit, pentru că cei care ar fi trebuit să constate se uitau absenţi şi au intervenit apatic doar la câteva sesizări ale unor ilegalităţi flagrante. Nu în ultimul rând, să ne gândim doar la resursele pe care le-au avut la dispoziţie. Acesta este modul de lucru. Noi nu avem să ne reproşăm nimic, pentru că am jucat corect. Timpul, oricum, nu este de partea hoţilor.
Totuşi, nu era previzibil că orice partid la putere îşi va folosi toate resursele la îndemână, pentru a nu ceda puterea ? Doar nu credeaţi că vor sta ca nişte mieluşei.
Ionel Ciupe: Suntem într-o perioadă, zic unii grea, alţii, normală, în care ultimele zvâcniri ale sistemului se repercutează asupra societăţii româneşti şi aşa greu încercată. PDL, la nivelul Aradului, a făcut exact ce face şi a făcut mereu Băsescu: În loc să schiţeze nişte argumente în apărarea proprie, ştiind că acestea nu există, aruncă tot felul de acuze bombastice la adresa celorlalţi. În felul acesta, încearcă să strecoare în mentalul colectiv sămânţa îndoielii. Îmi permiteţi să fac o glumă istorică, întrucâtva?
În primăvara lui 1945, Bucureştiul era pavoazat cu chipul lui Stalin. O bătrână i-a întrebat pe câţiva tineri cu şepci care chefuiau pe străzi cine este omul din poză şi aceştia i-au spus că este mareşalul Stalin, care a scăpat ţara de nemţi. Cu o mină rugătoare, femeia i-a întrebat retoric dacă nu l-ar putea convinge pe mareşal să-i scape şi de ruşi. Acest tip de manipulare, plagiat din manualele securităţii, l-au practicat şi îl practică supuşii lui Băsescu. Cei chemaţi să dea socoteală de jaful instituţionalizat fac apologia nevinovăţiei şi tot ce le stă în putinţă să mute discuţia de la elementele principale, creând subiecte false.
Tot ce spune Băsescu ţine de cascadorii râsului, pentru că absolut tot ceea ce el acuză i-au fost atât de familiare şi de practicate de-a lungul celor opt ani. Poate el vorbi de minciună, de ingerinţe în politică, de relaţii atât de bune în exterior, de hoţie? Se pare că poate, dar cu fiecare zi în care îşi duce campania pierde şi din puţinul ce îl mai are. Nici nu ştiu să spun câte legi încalcă chiar acum susţinătorii lui, dar în mod cert ei vor da socoteală şi pentru că este drept, dar şi pentru a da un semnal că astfel de lucruri nu sunt permise.
USL şi în special PNL nu va face justiţie, ci va lăsa justiţia să îşi desfăşoare activitatea în termenii legilor, ai Constituţiei. Despre acest subiect ar fi multe de spus, dar prefer să aştept momentul în care USL va ajunge la guvernare în urma unui scrutin popular şi va putea să spună: iată, asta am făcut !
Ionel Ciupe: “De fiecare dată când vor fi încălcate interesele arădenilor vom sesiza instituţiile abilitate”
Ciupe ataca “alianta ipocrita”
Citiți principiile noastre de moderare aici!