Iosif Matula a atras atenția asupra decalajelor care există astăzi în ce privește competențele digitale. “Vorbim adesea de necesitatea de a-i învăța pe copii să utilizeze internetul într-o manieră sigură, fără a conștientiza faptul că profesorii știu, uneori, mult mai puțin despre lumea virtuală decât acești elevi.
În contextul creșterii masive a numărului utilizatorilor de rețele sociale, încă de la vârste foarte mici, cred că este vitală adoptarea unor măsuri urgente. Educația digitală trebuie să aibă prioritate în școli, astfel încât copiii să conștientizeze pericolele care se ascund în mediul virtual și care ar putea să le afecteze viața în mod iremediabil. Totodată, cadrele didactice, dar și părinții, trebuie să dobândească aceste competențe digitale pentru că, altfel, riscăm să nu-i putem ajuta pe copii să se ferească de capcanele internetului” declară europarlamentarul român.
*******
Copiii europeni petrec până la 40 de ore pe săptămână în fața televizorului. Aceștia petrec on-line 88 de minute pe zi (2 ore pentru categoria de vârstă 15/16 ani), începând în medie la 9 ani, însă sunt cazuri în care încep mult mai devreme, înainte de etapa școlară și alfabetizare. Ei utilizează computerul pentru temele școlare și pentru a se juca (100 %), de asemenea pentru a viziona videoclipuri (86 %), pentru a descărca clipuri și muzică, pentru file sharing, vizitarea chatroom-urilor, blogurilor și a lumilor virtuale (23 %).
38 % dintre copiii care se înscriu în categoria de vârstă 9-12 ani și 77 % dintre copiii care se înscriu în categoria de vârstă 15-16 ani sunt înregistrați într-o rețea de socializare. În profilul creat, 16 % dintre copii se prezintă cu o identitate fictivă și 27 % dintre copiii cu vârste cuprinse între 9-12 ani declară o vârstă mai mare decât cea reală. 49 % dintre copii se conectează din propria cameră, 33 % de la telefonul mobil sau pad-ul digital, 87 % de acasă și 63 % de la școală. 50 % dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 11-16 ani declară că se pot exprima mai ușor on-line decât față în față.
Navigatorii neexperimentați, categorie în care pot fi incluși minorii, trebuie să înfrunte diverse riscuri, precum încălcarea vieții private, utilizarea comercială și instrumentală a profilurilor acestora, pericolul pentru sănătate, fenomenele de dependență, falsul raport cu realitatea și cu propria identitate.
55 % dintre copii declară că percep riscul pe care îl constituie rețeaua, 12 % din cei cu vârste cuprinse între 9-12 ani declară ca au fost deranjați în special de hărțuire (40 %), cât și de conținuturile și abordările cu caracter sexual (25 %).
Citiți principiile noastre de moderare aici!