Înregistrat în 27 septembrie 2017, al doilea proces în care este judecat pentru trafic de influență fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Arad, Nicolae Ioțcu, nu a început încă pe fond. Dosarul se află tot în faza camerei preliminare, la Tribunalul Timiș, după ce Ioțcu și ceilalți inculpați au atacat actul de sesizare a instanței, considerând ilegal demersul DNA.
În 15 decembrie, Tribunalul Timiș s-a pronunțat, tot în cameră preliminară, respingând acțiunea inculpaților. „Respinge cererile și excepțiile formulate de către inculpaţii Ioțcu Petru Nicolae, Faur Ioan Teodor și Adrian Ionescu Marius, privind nelegalitatea actului de sesizare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. În baza 346 al. 2 C.p.p., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 79/P/2015 din data de 27.09.2017 emis de Parchetul de pe lângă ÎCCJ – D.N.A. – Serviciul Teritorial Timişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală”, este soluția judecătorilor.
Drăgan, audiat
Astfel, instanța a dispus începerea judecăţii cauzei în care Ioţcu (aflat în penitenciar în urma primei condamnări) este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată şi trafic de influenţă. Omul de afaceri Ioan Teodor Faur a fost trimis în judecată în stare de libertate, pentru cumpărarea de influenţă în formă continuată, iar Ionescu Marius Adrian a fost trimis în judecată tot în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărarea de influenţă.
Inculpații au contestat soluția Tribunalului Timiș, astfel că procedurile camerei preliminare nu s-au încheiat, iar procesul pe fond nu poate începe. Luni, a avut loc o nouă înfățișare pentru judecarea contestației, dar s-a decis amânarea cauzei pentru 2 martie. Atunci va fi audiat martorul Drăgan Cristian Ioan, cel care este denunțătorul în cazul primului dosar al lui Ioțcu, care i-a adus condamnarea.
Mită pentru imagine?
Potrivit DNA, în perioada mai-iunie 2015, fostul preşedinte al CJ Arad, printr-un intermediar, a pretins şi primit de la cei doi oameni de afaceri suma totală de 35.000 lei (25.000 lei de la Faur Ioan-Teodor şi 10.000 lei de la Adrian Ionescu Marius), bani ce urmau a fi folosiţi pentru realizarea unei campanii de imagine pentru Ioțcu.
„Sumele respective au fost pretinse şi primite de inculpatul Ioţcu Petru Nicolae pentru a-şi exercita influenţa asupra funcţionarilor din subordine, în legătură cu derularea în bune condiţii a contractelor încheiate de Consiliul Judeţean Arad cu societăţile reprezentate de inculpaţii Faur Ioan Teodor şi Adrian Ionescu Marius (recepţia şi plata la termen a lucrărilor executate, asigurarea în bugetul de venituri şi cheltuieli al Consiliului Judeţean Arad a sumelor necesare plăţii lucrărilor contractate/executate precum şi facilitarea atribuirii altor contracte de achiziţii publice)”, anunţa DNA în luna septembrie.
Prima condamnare
Nicolae Ioţcu a fost trimis în judecată prima dată în august 2015, pentru trafic de influenţă. DNA l-a acuzat că a cerut 40.000 de euro de la firma Medicare pentru a-i asigura câştigarea unei licitaţii privind stabilirea furnizorului de echipamente medicale pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, contract în valoare de 1.600.000 de euro.
În iunie 2017, Curtea de Apel Timișoara s-a pronunțat definitiv în acest dosar și a respins apelul formulat de Ioțcu împotriva sentinței Tribunalului Timiș prin care a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!