Mai mult, însuşi preşedintele suspendat a promis judecătorilor Tribunalului Timiş că nu va contacta niciuna dintre părţile implicate în proces, că sunt martori, că sunt inculpaţi. Ioţcu a şi spus că, dacă va vedea pe stradă vreun martor, va trece pe partea cealaltă. Doar să iasă de sub control judiciar. Iniţial, instanţa a rămas în pronunţare. Ulterior, magistraţii au decis că resping propunerea lui Nicolae Ioţcu, acesta urmând să fie, în continuare, sub control judiciar. Cel mai probabil, decizia Tribunalului Timiş va fi atacată la Curtea de Apel Timişoara, la fel cum s-a întâmplat de fiecare dată când Ioţcu a cerut să fie scos de sub control judiciar.
Ce s-ar întâmpla dacă preşedintele suspendat ar rămâne fără această măsură preventivă? Foarte simplu: s-ar întoarce în fruntea Consiliului Judeţean. Nicolae Ioţcu a şi insistat asupra faptului că îi este interzis dreptul la muncă din cauza controlului judiciar, că nu poate să îşi exercite funcţia în care a fost ales de zeci de mii de arădeni. Totuşi, niciuna dintre pledoariile preşedintelui CJA nu i-a înduplecat pe judecători.
Citiți principiile noastre de moderare aici!