Potrivit reprezentanților IPJ Arad „în cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, infracțiune prevăzută de Legea 205/2004, privind protecția animalelor.
În vederea clarificării împrejurărilor care au dus la decesul câinelui, așteptăm raportul medico-legal”.
Câinele – rasa Labrador – a fost găsit fără suflare, în urmă cu două zile, în curtea unui vecin, în cartierul Aradul Nou. Patrupedul prezenta urme de înțepături în zona gâtului, iar proprietarii au suspectat din prima că a fost omorât.
Citiți principiile noastre de moderare aici!