ARAD. Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad funcționează, în mod normal, cu un inspector șef și doi adjuncți. Așa a și funcționat până în luna aprilie, căci de atunci Inspectoratului de Poliție Județean Arad îi lipsește un adjunct. Este vorba despre comisarul șef Cotrău Nicolae. Acesta a fost împuternicit în 30 octombrie 2013, în funcția de adjunct la inspectoratului, pentru o perioadă de șase luni. În 30 aprilie 2014 urma să-i expire împuternicirea, însă reprezentanții IPJ Arad ne-au spus că încă de la începutul lunii aprilie comisarul șef Cotrău Nicolae nu mai este adjunct al inspectoratului, adică înainte de a-i expira împuternicirea. Potrivit IPJ Arad, comisarul șef Cotrău Nicolae își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor.
Fără interes pentru IGPR
În momentul de față, cel de-al doilea post de adjunct al IPJ Arad este liber. În încercarea de a afla dacă în această funcție va fi împuternicit alt ofițer sau se va organiza un concurs, am trimis o solicitare către IGPR în acest sens, însă nu am primit niciun răspuns. Se pare că IPJ Arad nu este un inspectorat atât de important pentru cei de la IGPR și poate funcționa și cu o conducere incompletă, dacă de la începutul lunii aprilie postul de adjunct al IPJ Arad este liber.
CITESTE SI:
Ioan Tamas a castigat concursul pentru sefia IPJ Arad
Citiți principiile noastre de moderare aici!