Deşi au trecut mai bine de două luni de la startul programului de reînnoire a parcului auto, centrele de colectare sunt, în continuare, luate cu asalt de arădenii care doresc să-şi caseze rablele şi să primească tichetele valorice.
„Până acum am distribuit 850 de tichete valorice, dar primim sute de telefoane zilnic de la arădeni din municipiu şi judeţ care ne întreabă când vor putea veni la rândul lor să predea alte şi alte maşini uzate. Cert este un singur lucru până când nu primim un nou set de tichete valorice nu preluăm niciun autoturism şi nici nu facem liste de aşteptare. Mergem pe un singur principiu: primul venit, primul servit”, ne-a declarat Elena Don, reprezentând o societate de colectare din municipiu autorizată în cadrul programului „Rabla”.
Administraţia Fondului pentru Mediu, sub tutela căreia se derulează programul „Rabla”, a decis însă să le dea centrelor de colectare doar câte o sută de vouchere. „Suntem nevoiţi să faci o sumedie de drumuri la Bucureşti pentru a veni cu câte o sută de vouchere. Vă daţi seama că în câteva ore le epuizăm, iar apoi din nou trebuie să mergem în capitală după o nouă serie”, ne-a mai spus Don.
Aceaşi situaţie o întâlnim şi la celălalt centru ce colectare a fierului vechi acreditat în cadrul acestui program. „Am distribuit până acum 560 de tichete valorice, dar sperăm să mai primim câteva serii la suplimentare”, ne-a explicat un reprezentat al companiei.
În ceea ce priveşte necesarul tichetelor valorice pentru judeţul nostru, reprezentanţii societăţilor de colectare ne spun că nici cinci-şase sute de tichete nu ar fi suficiente ci s-ar epuiza în câteva ore.
A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!