Câți dintre arădeni știu, oare, că Parcul Copiilor s-a numit cândva „Parcul Baros”, iar Parcul Eminescu a purtat numele lui Salacz Gyula, cel mai longeviv primar al urbei de pe Mureș? Vom afla acum povestea din spatele „plămânilor” Aradului, cum acestea au fost înființate din pasiunea unui pomicultor arădean de origine armeană, dar și cum au fost lăsate de izbeliște în ultimii ani.
Parcul Salacz
În 1877, populația orașului este pusă la grea încercare, râul Mureș ieșindu-și din matcă. Atunci, administrația și populația deopotrivă pun mână de la mână și amenajează un dig de pământ. Trei ani mai târziu, Kover Gabor, pomolog descendent al unei vechi familii de armeni romano-catolici, vine cu propunerea de a amenaja un parc pe malul râului. Prin plantarea unor copaci cumpărați de primărie și donați de cetățeni, ia naștere actualul parc Eminescu, ce măsura inițial peste 14.000 de metri pătrați. Acesta a fost primul parc public al Aradului. Sute de copaci au fost plantați atunci, mare parte a acestora fiind însă tăiați în perioada de după 1918 și înlocuiți cu exemplare tinere.
După anul 1900, parcul primește numele lui Salacz Gyula, cel care timp de 26 de ani, până în 1901, ocupase funcția de primar al orașului. În timpul mandatelor acestuia au fost construite mai toate edificiile importante ale urbei: Palatul de Justiție, Teatrul de Stat, Palatul Cultural, Palatul Administrativ etc. După Marea Unire de acum o sută de ani, parcul primește denumirea de „Parcul Murășului”, ulterior fiind denumit „Parcul Eminescu”, nume pe care-l poartă și astăzi.
Parcul Baross
La nici zece ani distanță de la amenajarea primului parc public din oraș, primăria începe amenajarea celui de-al doilea, la propunerea aceluiași Kover Gabor. Parcul Baross, actualul parc al copiilor, a fost amenajat cu scopul de a le oferi arădenilor „un loc de preumblare și petrecanie”, după cum arată documentele vremii. Inițial, parcul a avut peste 20.000 de metri pătrați, însă suprafața i s-a micșorat cu timpul. În 1872, aproape trei mii de metri pătrați dispar, după ce în parc se construiește Cazinoul și se amenajează un teren al Asociației de Patinaj (actuala terasă a cazinoului). Mai târziu, s-a construit digul, dispărând astfel încă aproape 1.500 de metri pătrați din suprafața parcului. Tot din Parcul Baross s-a „tăiat” și în 1911, când a început șantierul de construcție al Palatului Cultural. În perioada comunistă, la fel ca și în cazul Parcului Eminescu, mare parte a copacilor bătrâni au fost tăiați, locul fiindu-le luat de exemplare care astăzi au mai puțin de 50 de ani.
În Parcul Copiilor au fost amplasate, de-a lungul vremii, diferite monumente. Printre ele s-au numărat și o fântână publică cu feronerie specifică începutului de secol XX, dar și bustul lui Kover Gabor, întemeietorul celor două parcuri.
Pasiune versus nepăsare
Pasiunea lui Kover Gabor și a altora ca el nu mai înseamnă nimic astăzi. Locul pasiunii pare să fi fost luat de nepăsare, astfel că în ultimii ani, situația spațiilor verzi în general și a celor două parcuri în special, este tot mai tristă.
Administrația locală anunțase în 2015 că dorește să construiască în Parcul Eminescu o parcare subterană „fără să distrugă parcul”, însă societatea civilă s-a mobilizat și a împiedicat începerea proiectului. De atunci și până astăzi, investițiile în întreținerea și modernizarea parcului au fost infime. S-a turnat asfalt nou pe o singură alee, cea care face legătura cu pasarela pietonală, iar de reparat s-a reparat doar peretele „balconului” de lângă Palatul Cultural, atunci când acesta s-a prăbușit. În rest, aleile sunt sparte, spațiul verde e într-o stare jalnică, iar copacii au fost lăsați de izbeliște.
Situația este aceeași și în Parcul Copiilor, fostul „Baross”, unde inclusiv spațiile de joacă au fost uitate, multe dintre aparatele de acolo fiind un adevărat pericol pentru cei mici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!