O lecţie de istorie pe care nu o vor uita probabil niciodată. O lecţie de istorie recentă, predată chiar de către cei care au trăit-o. Experienţele foştilor deţinuţi politici sau ale persoanelor deportate au devenit subiectul unui film documentar pe care liceeni de la Liceul „Vasile Goldiş” şi C.N. „Elena Ghiba Birta” l-au realizat. Echipe de câte doi elevi au intervievat opt arădeni, trecuţi prin calvarul închisorilor comuniste, sau urmaşi ai acestora şi au realizat filmul „Amintiri din temniţele comuniste”.
Ideea a aparţinut profesorului de istorie, Leucuţia Alexandru şi celui de religie, Costina Daniel, de la liceul „Vasile Goldiş”, locul unde a avut loc şi evenimentul de prezentare. Proiectul s-a bucurat de susţinerea directorului instituţiei, prof. Eugen Bocăniciu.
Opt episoade, opt realizatori
Opt elevi s-au organizat în patru echipe şi s-au deplasat la casele acestor eroi uitaţi pentru a le înregistra mărturia document a vieţii lor. Un sprijin considerabil l-au primit de la Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Arad care a furnizat informaţiile necesare de contact.
„Mărturia acestor foşti deţinuţi îi va ajuta să nu uite prea repede cumpliţii ani pe care părinţii şi bunicii lor i-au trăit şi care, sub nici o formă, nu ar trebui să se mai repete ”, a punctat prof. Leucuţa. Cât despre victimele regimului comunist , aceşti bătrâni ai vremurilor capitaliste, au fost impresionaţi de demersul acestor tineri care au venit la ei şi, pentru 20 de minute i-au obligat să retrăiască acele zile crude ale tinereţii lor, un gest care le-a dovedit că sacrificiul lor nu a fost uitat şi nici nu a fost zadarnic.
JA-M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!