Născut în 1933 în județul Timiș, Horia Medeleanu a absolvit Facultatea de Filologie-Istorie din cadrul universității clujene. De-a lungul anilor, a publicat articole în reviste precum Aradul Cultural, Orizontul, Tribuna, sau Arca, revista arădeană a Uniunii Scriitorilor din România. Îndrăgostit de povestea Aradului, acesta i-a studiat istoria și le-a prezentat-o și altora, prin cărți precum „Aradul între mit și adevăr istoric”, sau albume precum „Biserici de lemn din Valea Mureșului de jos”, „Arad – Monografie în imagini” ori „Palatul Administrativ – Monografie în imagini”, la care a colaborat.
Pentru toate aceste realizări, în urmă cu un deceniu, Horia Medeleanu a fost recompensat cu Titlul de Excelență din partea Primăriei Municipiului Arad.
Acesta va fi condus pe ultimul drum joi, 26 septembrie, la ora 14. Slujba de înmormântare va avea loc la Casa Funerară Kuki, de pe strada Cocorilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!