În cadrul exerciţiului au fost organizate 28 de site-uri, necesitând intervenţia unor echipeje cu specialităţi diferite. „Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Arad a deplasat în baza de operaţii şi pentru intervenţie trei echipaje: descarcerare grea, CBRN, Ambulanţă C1, formate din subofiţeri operativi şi un ofiţer şef de echipă. Echipa României a avut un ofiţer de legătură şi un ofiţer evaluator. Toate cele trei echipaje româneşti care au participat la intervenţie au executat misiuni specifice; cercetare CBRN, descarcerare şi acordarea prim ajutor de urgenţă”, a declarat căpitanul George Pleşca, purtătorul de cuvânt al ISUJ Arad.
De menţionat este faptul că echipa României a fost apreciată de celelalte echipaje participante, dar şi de către organizatorul exerciţiului în ceea ce priveşte dotarea tehnică cât şi profesionalismul de care au dat dovadă ofiţerii, subofiţerii, medicii şi asistenţii români care au participat la exerciţiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!