La întrunire participă reprezentanţii ITM Arad, inspectori de muncă din Serviciile Control Relații de Muncă și Control Securitate și Sănătate în Muncă, precum și reprezentanți din cadrul Serviciului pentru Imigrări al județului Arad, care vor prezenta ultimele modificări legislative din domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă, precum și informații utile cu privire la angajarea cetățenilor străini pe teritoriul României.
„Sunt invitați angajatori, angajați, precum și cetățeni străini care doresc să desfășoare activități lucrative în România. Vor avea loc dezbateri ce vor viza cele mai importante şi de interes teme din sfera domeniilor de activitate ale instituţiilor participante, oferindu-li-se angajatorilor şi angajaţilor prezenţi la întrunire posibilitatea de a-şi prezenta problemele, de a-şi lămuri neclarităţile cu care se confruntă în aplicarea legislației muncii, creându-se astfel un dialog constructiv între cei prezenţi”, a transmis ITM Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!