ARAD. În scurt timp, se dă startul unei ample acţiuni de verificare a service-urilor auto, vulcanizărilor auto şi a spălătoriilor de maşini.
Conform unui comunicat al ITM Arad, la nivel naţional, se desfăşoară o acţiune de control în perioada martie – noiembrie – punându-se accent pe activităţile specifice de sezon, respectiv: schimbarea cauciucurilor iarnă/vară precum şi activităţile desfăşurate în perioadele cu temperaturi extreme. Acţiunea este intitulată generic „Verificarea modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în cadrul unităţilor care au ca obiect de activitate întreţinere şi repararea autovehiculelor”.
Acţiunea este adresată, îndeosebi, angajatorilor şi lucrătorilor care desfăşoară activităţi economice principale sau secundare de întreţinere şi reparaţii ale autovehiculelor (service-uri auto, vulcanizări auto, spălătorii auto) şi îşi propune creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi lucrătorilor privind necesitatea aplicării şi respectării la locul de muncă a legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
„Lucrătorii implicaţi în activităţile de reparaţii şi întreţinere a autovehiculelor precum: mecanică auto; tinichigerie auto; vopsitorie auto; sudură auto; spălătorie auto; vulcanizare auto, pot fi expuşi unei multitudini de riscuri specifice acestor activităţi de natură: chimică, la contactul cu solvenţi, inhalarea de vapori de gaze şi particule rezultate din procesul tehnologic etc.; fizică, ca urmare a expunerii la zgomot şi vibraţii, a manipulării manuale a maselor etc.; mecanică, la utilizarea unor echipamente mecanice neconforme, ca urmare a mişcării autovehiculelor neasigurate etc”, subliniază, într-un comunicat, Ecaterina Isac – inspector şef ITM Arad.
ITM, cu ochii pe service-uri, vulcanizari si spalatorii
Inspectorii de muncă arădeni, în inspecţie la service-uri, vulcanizări şi spălătorii auto.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
1
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
4
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!