ARAD. Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad vor fi implicați în Campania națională de informare și conștientizare cu privire la aplicarea corectă a Legii dialogului social, cu accent pe negocierea colectivă la nivel de unitate.
Dreptul la asocierea în sindicate, patronate și asociații profesionale este stipulată și recunoscută prin Constituția României – art. 40, cu definirea misiunii acestora de reprezentare și apărare a drepturilor și intereselor, la art.41 alin.5 fiind recunoscut dreptul de negociere colectivă în muncă și de aplicare a convențiilor colective.
Mai mult, potrivit art.97 alin.1 din Legea 367 / 2022 privind dialogul social, negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați / lucrători. „Angajatorul are obligația de a convoca părțile de reprezentare a lucrătorilor, precum și să susțină cadrul adecvat de alegere a reprezentanților lucrătorilor în lipsa existenței unui sindicat. Negocierea colectivă poate fi demarată și de către sindicat. Prin urmare, obiectivele campaniei vizează promovarea negocierii colective, având în vedere principalele beneficii ale negocierii colective pentru angajați/lucrători, pe de o parte și angajatori, de pe altă parte”, explică ITM Arad.
Drepturile salariaților
ITM Arad mai precizează și că „apelând la negocierea colectivă angajații pot dobândi drepturi superioare privind condițiile de muncă și de angajare, securitatea și sănătatea în muncă, aplicarea principiului egalității de șanse și tratament, protecție suplimentară în exercitarea drepturilor legale, concilierea vieții profesionale cu cea de familie, locuri de muncă și venituri mai stabile și nu în ultimul rând participarea la procesele decizionale”. Trebuie subliniat, însă, că salariul nu face obiectul negocierii colective, însă drepturile salariale finale se stabilesc prin negociere în limitele minime și maxime prevăzute de legile speciale și cu încadrarea în bugetul aprobat.
Un climat favorabil performanței
În ceea ce-i privește pe angajatori, negocierea colectivă poate asigura o pace socială și un climat de muncă favorabil performanței, productivitate și loialitate a personalului net îmbunătățite, participare mai mare a forței de muncă la locul de muncă, eficacitate și planificare bugetară precum și rezolvarea mai facilă a litigiilor.
Urmăresc corectitudinea
„Acțiunile ce vor fi întreprinse nu vor viza doar informarea și conștientizarea ci și corectitudinea de punere în aplicare a dispozițiilor legale privind negocierea colectivă și relațiile de muncă. Astfel, în luna ianuarie au fost verificați și îndrumați un număr de 42 angajatori cu privire la importanța și necesitatea negocierii colective, fiind dispuse 20 de măsuri de intrare în legalitate. Precizăm încă o dată, că potrivit Legii nr.367 / 2022 privind dialogul social, în situația în care într-o unitate nu există contract colectiv de muncă, angajatorul sau orice altă parte îndreptățită să participe la negocierea colectivă, poate iniția negocierea contractului colectiv de muncă în orice moment”, concluzionează cei de la ITM Arad.
Trimite articolul
XCei de la ITM Arad ar trebui să verifice foarte bine Companiile de Pază și Protecție, căci acolo se fac cele mai multe șmecherii…. Mulți dintre angajații le este frică să meargă la ITM, pentru că, dacă merg, îi schimbă în posturi cum vor ei, și până la urmă, îi dă afară… Există ture chiar de 24 cu 24, iar angajații, nu pot zice nimic, te obligă să mergi în Concediu când vor eii… Etc… Sunt foarte multe nereguli în Companiile de Pază și Protecție din Arad…
Vă rugăm verificați și vorbiți și cu agenții..
MULȚUMIM !!!