ARAD. Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad trebuie să ţină pasul cu tehnologia informatică, iar în acest sens pe pagina de internet a ITM a fost lansat anunţul unei licitaţii publice privind achiziţionarea de calculatoare şi laptopuri. Practic, ITM Arad are nevoie de 5 noi calculatoare şi 15 laptopuri, de configuraţii diferite. Anunţul a fost lansat la finalul anului trecut, semn că ITM s-a pregătit pentru acest an să îşi modernizeze infrastructura informatică.
3 configuraţii diferite
Computerele şi laptopurile pe care doreşte să le cumpere ITM Arad au trei tipuri de configuraţii, iar computerele presupun şi achiziţionarea de monitoare LCD de 17 inch. De asemenea, ITM va plăti şi pentru licenţa pe sistemul de operare pentru fiecare computer în parte. În ceea ce priveşte garanţia, Inspectoratul pentru Muncă vrea să se asigure că echipamentele informatice vor avea service asigurat pentru cel puţin 3 ani. Finanţarea tuturor investiţiilor se va face de la bugetul de stat, ITM urmând să aleagă ofertele cu preţul cel mai mic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!