Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a rămas fără conducere. Într-o singură zi, comisarul şef Nicolae Bătrîn a fost schimbat din funcţia de şef al inspectoratului, iar adjuncţii săi, comisarii şefi Adrian Şimon şi Ioan Hadjia şi-au dat demisiile.
Contactat telefonic, comisarul şef Nicolae Bătrîn, care joi se afla la Bucureşti după ce fusese chemat pentru a i se comunica schimbarea sa din funcţie, ne-a declarat: „Aşteptăm să vedem ce se întâmplă în continuare. Deocamdată nu a fost trimisă nicio dispoziţie în acest sens”.
Şi pentru ca istoria să se repete (n.r. – vezi cazul Tanco), se pare că IPJ Arad va avea un şef venit de la Bucureşti. Surse din cadrul IPJ Arad ne-au spus că deja se pregăteşte instalarea în funcţia de şef al IPJ Arad a comisarului Aurelian Costache, din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor a Inspectoratului General al Poliţiei Române. Acesta urmează să preia conducerea IPJ Arad vineri sau sâmbătă cel târziu!
Decizii personale
În atare condiţii, am fi tentaţi să spunem că demisiile celor doi adjuncţi sunt un fel de formă de protest faţă de schimbarea din funcţie a şefului IPJ Arad. Atât Şimon, cât şi Hadjia nu au dorit să comenteze o decizie personală. Comisarul şef Adrian Şimon s-a limitat la a declara că decizia sa este una de tip personal, iar comisarul şef Ioan Hadjia a declarat că „la oameni noi, echipă nouă’’.
”Am hotărât să mă întorc la Serviciul de Investigaţii Criminale. Este o decizie pur personală. Sunt militar de carieră şi nu doresc să fac alte comentarii pe marginea acestui subiect”, a spus comisarul şef Şimon. Astfel, comisarul şef Adrian Şimon se va reîntoarce pe funcţia de şef serviciu la Serviciul de Investigaţii Criminale, funcţie care a ocupat-o din 2005 până în 2012, când a câştigat concursul de adjunct al IPJ Arad.
Se întorc pe vechile funcţii
Pe de altă parte, celălalt adjunct al IPJ Arad, comisarul şef Ioan Hadjia, ne-a declarat
că demisia sa nu este una în semn de protest faţă de schimbarea din funcţie a comisarului şef Nicolae Bătrîn, ci este o decizie personală. ”Am fost o echipă, rămânem o echipă. La oameni noi, echipe noi”, a declarat comisarul şef Hadjia. Acesta ne-a mai spus că de acum înainte va ocupa postul de şef serviciu în cadrul Serviciului Logistic.
În ceea ce-l priveşte pe comisarul şef Nicolae Bătrîn, acesta s-ar putea reîntoarce pe fosta funcţie, aceea de adjunct al şefului IPJ Arad.
Nimic despre noul şef
Despre comisarul şef Aurelian Costache, cel despre care se spune că va prelua frâiele conducerii IPJ Arad, nu se cunosc prea multe. Comisarul şef Costache a fost la un moment dat adjunct al IGPR, iar mai apoi a fost împuternicit la conducerea Direcţiei de Investigare a Fraudelor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!