Sâmbătă, la Pecica, are loc Adunarea Generală a Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa (DKMT), al cărei președinte în exercițiu este Iustin Cionca, președintele Consilului Județean Arad.
Din Euroregiune fac parte județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, din România, comitatele Bacs-Kiskun și Csongrad, din Ungaria, și Provincia Autonomă Vojvodina, din Serbia.
Cu această ocazie, Cionca va prezenta un proiect în premieră, prin care se dorește înființarea unui serviciu transfrontalier de ambulanță, unic în această parte a Europei.
„Proiectul ambulanței transfrontaliere este unic în Europa de Est. El presupune intervenția în caz de urgență a ambulanțelor din euroregiune, în zona transfrontalieră, indiferent de statul în care se intervine, astfel încât ambulanța care este cea mai aproape de locul incidentului să poată salva vieți. Dificultatea proiectului constă în faptul că doar la Voivodina serviciul de ambulanță este în subordinea autorităților provinciale, în România și Ungaria el aparține de stat. De aceea, vom avea la Arad consultări cu ministerele Sănătății din cele două state, pentru a le implica în proiect.
Pentru a putea organiza formalitățile, necesare, am să rog membrii DKMT să ne acorde votul pentru încheierea acordului de colaborare” – a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, președinte al Euroregiunii.
În cadrul evenimentului, condus de Iustin Cionca, vor mai fi prezentate și alte proiecte ale Euroregiunii, aflate în lucru.
Trimite articolul
XMaica-mea a murit cu zile pentru ca nicio salvare nu a vrut sa o duca din Jud Arad in Jud Timis si voi visati la salvari transfrontaliere?Alea sunt pentru state normale,nu pentru Romania…