ARAD. În fiecare an, în prima vineri după Paşti, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Această sărbătoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului.
Potrivit tradiţiei, Leon cel Mare, cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Aici întâlneşte un bătrân orb care îi cere să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Leon va cauta în apropiere un izvor, dar nu va găsi.
La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: „Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”. Leon va face ascultare şi astfel, va găsi un izvor din care îi va da orbului să bea. Îi va spăla faţa cu această apă, iar orbul va începe să vadă.
După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. Mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apă din acest izvor. Ca semn de mulţumire a construit o biserică ţi mai mare. Această biserică a fost distrusă de turci în anul 1453.
Se sfinţesc apele
Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Creştinii ortodocşi vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică.
Dupa ce preotul a sfinţit apa, îi stropeşte pe credincioşi în timp ce se cântă troparul: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tau, şi binecuvintează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău” .
Tradiţii şi credinţe populare
În această zi, în unele zone ale ţării, tinerii adolescenţi fac legământul juvenil. Acest legământ se făcea, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit.
Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii s-a generalizat în Biserica Ortodoxă în timpul secolelor V-VI. În toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei, după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!