Aradul începe să semene tot mai mult cu… Vestul Sălbatic. Indivizi necunoscuţi deocamdată anchetatorilor au spart o casădeschimb valutar situată în incinta galeriei de artă „Delta”, amplasată pe Bulevardul Revoluţiei, lângă Teatru. Sâmbătă, puţin după miezul nopţii, persoane necunoscute au pătruns în galeria de artă şi au forţat două uşi de termopan până să ajungă la peretele de rigips ce-i despărţea de seif. Au spart şi peretele şi au luat seiful.
Alarma exchange-ului s-a declanşat însă echipajul firmei de protecţie şi pază deplasat la faţa locului a constatat că totul este în regulă, de două ori: odată la ora 01,00 şi a doua oară la ora 03,00, când alarma s-a declanşat încă o dată. Spargerea şi furtul seifului au fost sesizate duminică dimineaţa, când angajaţii casei de schimb valutar s-au dus la serviciu. Aceştia au sunat Poliţia care a început duminică dimineaţa cercetările în acest caz. Conform reprezentanţilor IPJ Arad, în seiful furat din incinta casei de schimb valutar se aflau 39.000 de lei.
Agenţii de pază nu au observat nimic
Odată începută ancheta oamenilor legii aceasta a scos la suprafaţă incompetenţa firmei de protecţie de pază care avea contract cu casa de schimb valutar. După ce s-a declanşat alarma la ora 01,00, echipajul firmei de protecţie şi pază s-a deplasat la faţa locului însă nu au observat uşile forţate şi nici peretele spart de hoţi, astfel că a plecat în linişte. Când alarma s-a declanşat a doua oară, s-a întâmplat acelaşi lucru: venit, văzut, plecat, fără a verifica împrejurimile. “Agenţii de pază au verificat de două ori uşa de la intrarea în casa de schimb valutar şi au constatat că nu există urme de intrare prin efracţie, astfel că au plecat de la faţa locului”, a spus Ovidiu Liber, reprezentantul IPJ Arad.
Până când a fost sesizat furtul, hoţii au avut timp berechet să taie seiful, să ia toţi banii din el, 39.000 lei şi să-l abandoneze pe câmp, în apropiere de localitatea Vladimirescu. Aşa a fost găsit de anchetatori: tăiat şi gol în plin câmp. Ieri au fost audiaţi angajaţii exchange-ului iar anchetatorii aşteaptă vizualizarea imaginilor video surprinse de camerele de luat vederi amplasate în incinta casei de schimb valutar.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!