ARAD. Totul a pornit de la un email primit de la un cititor pe adresa redacției. Acesta ne-a scris că jandarmul provocase în fapt un eveniment rutier, sub influența băuturilor alcoolice fiind, și că în continuare poartă uniforma și merge la lucru, împotriva lui nefiind luată nicio măsură disciplinară, că se încearcă o așa zisă mușamalizare a acestui caz și, implicit, păstrarea subofițerului în sistem: „Vă adresez acest email în speranța că veți face cercetări și veți publica un articol întrucât se încearcă mușamalizarea cauzei și menţinerea acestui individ în sistem”.
În rândurile trimise pe adresa de email a redacției, cititorul nostru a precizat că nu dorește să îi fie dezvăluită identitatea pentru a evita o eventuală hărțuire din partea Jandarmeriei Săvârșin. Iată ce ne-a scris: „În cursul lunii mai 2018, plutonier major B.A. din cadrul IJJ Arad – șeful Grupei de Jandarmi Săvârșin, conducând autoturismul proprietate personală marca Volkswagen pe raza localității Julița, comuna Vărădia de Mureș, fiind sub influența alcoolului a provocat un eveniment rutier, acroșând două autoturisme pe care le-a distrus în totalitate, la fața locului intervenind echipajul SMURD care l-a scos din autoturism. Fiindu-i recoltate probe de sânge după două ore – la Spitalul Județean Arad – a rezultat o alcoolemie de 2,0 gr/l alcool în sânge. Acest om încă poartă uniformă și armament, deși este obligat, conform statului, să înștiințeze structura de resurse umane dacă dobândește calitatea de inculpat, fiind necesar să fie pus la dispoziția unității. Este de precizat că în autoturism cu acesta se mai afla o persoană – căreia i-a fost pusă viața în pericol – dar fiind neamuri nu a avut pretenții. Totodată, acesta a condus autoturismul din localitatea Gurahonț, unde a participat la un concurs de pescuit organizat de MAI, iar drumul peste deal până la Julița este unul foarte periculos, cu serpentine. Inconstiența acestui om cu o alcoolemie record, fiind și cadru MAI, întrece orice limită”.
Hotărârea
Hotărârea Tribunalului Militar Timișoara a venit în 10 aprilie 2019, jandarmul fiind trimis în judecată în luna ianuarie a acestui an, în stare de libertate. Subofițerul poartă în continuare uniforma și își desfășoară în continuare activitatea, deoarece Tribunalul Militar Timișoara a dispus amânarea aplicării pedepsei și – spun reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad – nu se mai impune luarea de măsuri față de jandarm la locul de muncă.
Soluția Tribunalului Militar Timișoara spune că: „În baza art. 396 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală raportat la art. 375, art. 396 alin.10 Cod procedură penală şi art. 83 Cod penal stabilește în sarcina inculpatului plt.maj. B.I.A., subofițer în cadrul I.J.J. Arad – Grupa de Jandarmi Săvârșin, fără antecedente penale, o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de «Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe», prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal. Potrivit art. 83 Cod penal dispune amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 84 alin. 1 Cod penal. Conform art. 85 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere…”.
Poziția Jandarmeriei Arad
Interpelați pe subiect, reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au precizat: „Având în vedere faptul că instanța de judecată a dispus amânarea aplicării pedepsei, pe un termen de supraveghere de doi ani și conform noilor reglementări legislative, nu se mai impune punerea la dispoziție a subofițerului și îl obligă pe acesta, ca pe durata termenului de probațiune, să respecte următoarele măsuri: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Totodată, prin aceeași sentință, instanța de judecată atrage atenţia subofițerului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere”.
De menționat ar mai fi faptul că subofițerul se afla în timpul liber când a fost depistat sub influența băuturilor alcoolice la volan și că în cadrul Grupei de Jandarmi Săvârșin, bărbatul desfășoară o muncă de birou. Decizia Tribunalului Militar Timișoara nu este definitivă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!