ARAD. „Alege Jandarmeria Română!” – spun cei de la Ministerul Afacerilor Interne şi îi îndeamnă pe toţi cei interesaţi să participe la concursul de admitere.
Înscrierea pentru examenul de admitere se desfăşoară la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, localitatea Vladimirescu, nr. 1-3, în zilele lucrătoare, până la ora 13.00. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul inspectoratului sau apelând numărul de telefon 0257.514950 – compartimentul resurse umane.
Instituţiile militare de învăţământ au postate pe paginile de internet toate informaţiile de interes pentru candidaţi.
Concursul de admitere este organizat de instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne. Locurile scoase la concurs sunt:
– 50 de locuri la Academia de Poliţie “Al. I. Cuza” Bucureşti, din care 1 loc pentru cetăţeni de etnie romă şi 1 loc pentru cetăţeni aparţinând altor minorităţi;
– 60 de locuri la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi “Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani, din care un loc pentru cetăţeni de etnie romă şi 4 locuri pentru SPP;
– 50 de locuri la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi ,,Petru Rareş” Fălticeni.
Pentru a putea participa la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii:
1. Să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
2. Să cunoască limba română scris şi vorbit;
3. Să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
4. Să nu fi fost exmatriculaţi, pentru abateri disciplinare, dintr-o instituţie de învăţământ;
5. Să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concurs;
6. Să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
7. Să fi obţinut la purtare, pe durata studiilor liceale, media generală de minimum 8 (opt);
8. Să fie declaraţi “apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihic;
9.Să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
10. Să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
11. Să aibă înălţimea de minimum 1,70 m bărbaţii şi 1,65 m femeile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!